Bugetul de stat al Ministerului Educaţiei este redus cu 34 milioane lei, la a doua rectificare bugetară programată pentru această săptămână, dar în cadrul bugetului general consolidat banii alocaţi în plus pentru educaţie reprezintă 134,4 milioane lei, transmit reprezentanţii Guvernului.
Conform sursei citate, în cadrul bugetului Ministerului Educaţiei vor fi operate o serie de modificări: un minus de1,8 milioane lei cheltuieli de personal (urmare a scăderii CAS) şi un plus de 1,8 milioane transferuri către universităţi, de 3 milioane lei sume necesare modernizării instalaţiilor staţiei de tratare a deşeurilor radioactive (ELI), de 3 milioane lei cheltuieli cu transportul studenţilor şi de 10 milioane lei cheltuieli de investiţii.
În acelaşi timp, însă, vor fi tăiate 50 milioane lei pentru proiecte cu finanţare din fonduri europene nerambursabile (FEN).
„Această diminuare vine ca urmare a execuţiei bugetare înregistrată la 31 august, de doar 41,6%. Şi în aceste condiţii de reducere a FEN-urilor, suma bugetată pentru anul 2014, respectiv 782 milioane, reprezintă: 200% din execuţie 2013, 355% execuţie 2012, 319% execuţie 2011, 852% execuţie 2010, 5.615% execuţie 2009”, afirmă Guvernul.
Executivul mai susţine că tot pentru educaţie vor fi alocate, prin intermediul bugetelor autorităţilor publice locale (sume defalcate din TVA) 56,82 milioane lei pentru salarii în învăţământul preuniversitar, 77,89 milioane lei pentru plata titlurilor executorii în învăţământul preuniversitar, 5,28 milioane lei pentru salarii plus plata titlurilor executorii în învăţământul special şi centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, fiind majorate, cu 28,4 milioane lei, şi sumele pentru învăţământul superior de stat, pentru plata titlurilor executorii.
Pentru Ministerului Sănătăţii, Guvernul arată că vor fi tăiate 3,3 milioane lei la cheltuieli de personal urmare a reducerii CAS, 60 milioane lei reprezentând contribuţia de sănătate pentru pensionari diminuată la solicitarea ordonatorului principal de credite şi 348,4 milioane lei reprezentând reducerea transferurilor de echilibrare a Fondului de sănătate, ca urmare a creşterii gradului de colectare a veniturilor acestui Fond din contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, faţă de nivelul estimat iniţial la elaborarea bugetului pe 2014 (venituri din taxa clawback mai mari decât cele estimate.
Oficialii guvernamentali explică astfel că, deoarece încasările din taxele care merg direct în Fondul naţional de sănătate au fost mai mari, nu mai este nevoie să fie alocaţi bani de la Ministerul Sănătăţii în Fondul de sănătate şi, de aceea, sunt reduse aceste tranferuri.
În acelaşi timp vor fi alocaţi 119,4 milioane lei pentru programele naţionale de sănătate (HIV, oncologie, TBC), finanţarea drepturilor salariale ale personalului din spitalele aflate în reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale şi activităţii serviciilor de ambulanţă, 15 milioane lei pentru reabilitare maternităţi, 3,84 milioane lei pentru măsuri prevenire EBOLA, 8,9 milioane lei pentru finanţarea centrelor de permanenţă şi 0,75 milioane lei pentru cheltuieli de capital.
În Fondul naţional unic de asigurări de sănătate vor fi alocaţi 7,3 milioane lei pentru cheltuieli de personal şi vor fi tăiaţi 12,3 milioane lei pentru bunuri şi servicii, urmare a execuţiei bugetare, 29 milioane lei pentru FEN-uri, la solicitarea ordonatorului principal de creditare, ca urmare a execuţiei bugetare de doar 41,8%, 10,1 milioane lei pentru investiţii, ca urmare a execuţiei care prezintă 0 lei cheltuiţi din 25 milioane lei alocaţi.
„În concluzie, bugetul Ministerului Sănătăţii apare ca fiind diminuat cu 264,6 milioane lei, dar în fapt, dacă din această sumă excludem reducerea din transferurile de echilibrare (adică 348,4 + 60 = 408,4 milioane lei), se observă că banii alocaţi în plus la această rectificare Ministerului Sănătăţii sunt 143,8 milioane lei. La nivelul bugetului general consolidat (Ministerul Sănătăţii + Fondul naţional de sănătate), banii alocaţi suplimentar pe domeniul sănătăţii sunt 99,7 milioane lei”, potrivit sursei citate.
În ceea ce priveşte bugetele locale, Guvernul arată că vor fi alocaţi 140 milioane lei pentru salarii şi plata de titluri executorii învăţământ preuniversitar şi învăţământ special, 56,7 milioane lei pentru drepturi ale asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, 27,9 milioane lei pentru protecţia copilului, 17,3 milioane lei pentru centre de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, 40 milioane lei pentru ISU Bucureşti, 542 milioane lei pentru sume defalcate din TVA privind drumurile judeţene şi comunal (repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale fiind în funcţie de lungimea şi starea tehnică a acestora, prin hotărâre, de către consiliul judeţean, după consultarea primarilor), 340 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor (repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale fiind conform Legii finanţelor publice locale).
Guvernul susţine că toate primăriile vor primi bani, „indiferent de culoarea politică”.
„Totalul alocărilor pentru bugetele locale este de 1,167 miliarde lei. De menţionat că, începând cu anul 2010, cotele defalcate pe impozitul pe venit aferente bugetelor locale au fost diminuate de la 82% la 71,5%. Numai pentru anul 2014 această reducere se traduce printr-o reducere a veniturilor bugetelor locale cu 2,335 miliarde lei. Guvernul, prin alocarea a 1,167 miliarde lei autorităţilor locale, încearcă să compenseze jumătate din pierderea pe care bugetele locale au suferit-o în perioada Guvernului Boc”, este poziţia Executivului.
Conform proiectului celei de-a doua rectificări din acest an, bugetele Ministerelor Muncii, Administraţiei Publice, Apărării, Justiţiei, de Interne şi Externe vor fi majorate, iar tăieri de fonduri din cheltuielile bugetului de stat vor fi operate la Sănătate, Agricultură, Transport, Mediu.
Alocările distribuite Preşedinţiei, Camerei Deputaţilor, Academiei şi ministerelor Educaţiei, Culturii, Tineretului şi Sportului din bugetul de stat vor fi de asemenea reduse, de fonduri suplimentare urmând să beneficieze serviciile de informaţii, Senatul, Avocatul Poporului.
Primarii vor primi de alegeri, la a doua rectificare, peste 1,16 miliarde lei, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA, la care se adaugă încă 1 miliard lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi circa 100 de milioane lei pentru investiţii în cămine culturale şi săli de sport, prin tăierea cofinanţării fondurilor UE.
Guvernul va tăia aproape 4 miliarde lei (circa 900 de milioane euro) din cheltuielile bugetului de stat prin care sunt cofinanţate proiecte care beneficiază de fonduri externe nerambursabile postaderare, din care peste un miliard de lei de la autostrăzi.
În acelaşi timp, Executivul va permite ca sumele defalcate din TVA alocate autorităţilor locale la prima rectificare bugetară, în cuantum de 600 milioane lei, să fie folosite inclusiv pentru acoperirea pierderilor rezultate din serviciul public de distribuţie a energiei termice pentru populaţie.
Sursa: mediafax.ro