NOUA SIRIENI AU FOST RETINUTI IN TIMP CE INCERCAU SA TREACA ILEGAL FRONTIERA

by Florian Popa

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră de la Nădlac au depistat nouă migranți, cetățeni sirieni, care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, pe jos, cu intenția de a ajunge în Spațiul Schengen.

În data de 06.09.2014, în jurul orelor 17.00, o patrulă formată din polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, județul Arad, pe timpul executării unei misiuni specifice, a depistat patru persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria, încercând astfel să treacă ilegal frontiera de stat. Cele patru persoane au fost reținute la aproximativ 50 de metri față de linia de frontieră și au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de patru cetățeni sirieni, cu vârste cuprinse între 21 și 31 de ani.

Și în data de 07.09.2014, în jurul orelor 15.30, o patrulă formată din polițiști de frontieră din cadrul aceluiași sector a depistat cinci persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria.

Cele cinci persoane au fost reținute la aproximativ 150 de metri față de linia de frontieră și au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de cinci cetățeni sirieni, cu vârstele cuprinse între 19 și 27 ani.

Facebook Comments