Miercuri, 20 august a.c., în jurul orei 6.30, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, aflat în serviciu de ordine publică în municipiul Arad, a depistat o persoană care oferea, spre comercializare ambulantă, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Persoana în cauză a fost depistată în Piaţa Gării din municipiu iar după verificări a rezultat că este vorba de un bărbat în vârstă de 24 de ani din judeţul Galaţi. Acesta, aflat într-o parcare, oferea trecătorilor încălţăminte şi îmbrăcăminte sport, fără a avea documente de provenienţă şi nici autorizaţie pentru comercializare.
Întreaga cantitate de produse, respectiv 96 articole îmbrăcăminte şi încălţăminte, a fost confiscată, iar persoana a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 republicată.