NICOLAE IOTCU: „NE BUCURA FAPTUL CA GUVERNUL RESPECTA MUNCA SI EFORTURILE NOASTRE“

by Cosmin Mihuta

România şi Ungaria au încheiat un Acord prin care avizează guvernamental proiectele judeţene şi locale, prin care s-au realizat drumuri de legătură între cele două ţări. Beneficiarele acestui acord sunt 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, dintre care cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului nostru: Nădlac-Csanadpalota, Pecica-Battonya, Variaşu Mic-Dömbegyhaza, Grăniceri-Elek, şi Iermata Neagră-Denesmajor. Aceste treceri transfrontaliere vor deservi traficul de persoane, cât şi de marfă, dar doar până la 3,5To. „Ne bucură faptul că Guvernul României respectă munca şi eforturile noastre, atât ale Consiliului Judeţean, cât şi al administraţiilor locale, prin care am întărit legăturile rutiere cu Ungaria, implicit cu Uniunea Europeană. Aradul are, astfel, oportunităţi noi de dezvoltare economică şi turistică, libera circulaţie a persoanelor, serviciilor, mărfurilor şi capitalurilor fiind un principiu fundamental al Uniunii Europene”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Acest Acord va intra în vigoare la 30 de zile de la data ultimei notificări prin care cele două guverne se informează reciproc despre îndeplinirea tuturor procedurilor interne. De menţionat că liberul acces al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi a altor bunuri se va face din momentul intrării României în Schengen, excepţie făcând momentele festive, care necesită aprobări speciale. Până atunci, aceste drumuri vor fi prevăzute cu bariere şi obstacole, pe teritoriul ambelor state.

Facebook Comments