Castanii înfloresc în luna mai, cu aproape o lună înaintea finalului de an școlar. Pe Bulevardul Dragalina din Arad, în fața Liceului Pedagogic ”Dimitrie Țichindeal” strajuiesc de jumătate de veac câțiva castani, unul mai frumos ca celălalt.Întîmplător sau nu, geamurile tuturor claselor de pe vremea noastră de studii dădeau înspre ei.În luna mai, când candelabrele florilor de castani se aprindeau în crengile ca niște brațe de preoți, ochii noștri , ai elevilor anilor ’69-’74, nu mai reușeau să urmărească textele și demonstrațiile minunaților noștri profesori scrise pe tablă, privirile se îndreptau nostalgice către florie de castan. Știam că ele vestesc vacanța mare , iar în mintea noastră nu se concretizau formulele de algebră sau concluziile unor analize literare, ci mulțumirea că a mai trecut un an de studiu asociată cu cea că au mai rămas 4 sau 3 sau 2 sau 1 sau acesta e ultimul an petrecut in ” Bastilia” cum era denumit Liceul nostru de către interni.
Vineri, 11 iulie, ne-am reîntâlnit după 40 de ani de când florile castanilor anunțau finalul ultimului an petrecut pe băncile Țichidealului. Ne-am adunat în sala festivă , sală ale cărei geamuri dau tot spre vechii castani. Speram să le găsim încă pe ” brațele de preoți”.Nădăjduiam să mai avem incă odată posibilitatea să numărăm: ” au mai rămas 4, 3, 2, 1……..și să ne oprim aici”. Pe crengile lor au fost de data aceasta mici castane..flori împlinite..
În sala festivă, noi.. două clase paralele, una de fete , cealaltă de băieți, ambele de învățători , cu puține absențe, ale celor care ne-au urmărit din cerul de deasupta castanilor. Emoționați, fiecare dintre noi a depănat amintiri timp de aproape 2 ore. La catedră , profesorul Pavel Sfârâilă împreună cu alt profesor Doru Bogdan și ei la fel de emoționați ca noi.
Concluzia finală reliefată din povestirile foștilor elevi a fost că o școală, o instituție de învățământ nu -și poate păstra tradiția și valoarea, dacă dascălii care predau în acea școală nu au valoare și nu pot transmite valoarea.Iar Liceul Pedagogic ( Preparandia) din Arad a avut mereu acești dascăli.
La final s-a recitat în cor versurile care ne caracterizează și ne vor caracteriza cât vom trăi:
”Ne-am risipit ca florile de păpădie
Purtați de vând spre sate -ndepărtate
Săraci, doar c-o vioară și o carte
Dar marea bogăție se-află-aici la noi în suflet
Aicia ești și-aici vei fi în veci
Iubita mea Preparandie”
Ioan Hamza
