GIMNASTA ARADEANA IULIA BERAR A CUCERIT ARGINTUL NATIONAL

by Sorin Haut

Oneştiul a găzduit Campionatul Naţional de gimnastică artistică, individual şi pe echipe, rezervat categoriilor juniori I şi II. CSM Arad a fost reprezentat de Iulia Berar, care a împlinit 11 ani chiar înainte cu o zi de concurs. Eleva antrenorilor Ciprian Hegyi şi Carina Franiov a participat la categoria juniori II, nivel 3, clasându-se pe locul doi la individual compus şi reuşind calificarea pentru finalele pe aparate din toamnă. Clubul arădean mai trebuia să o aibă la Oneşti şi pe Ana Maria Rugină, dar gimnasta s-a accidentat cu două săptămâni înaintea concursului, suferind o ruptură fibrilară.

Colectivul secţiei de gimnastică artistică a CSM Arad ţine să aducă, pe această cale, mulţumiri părinţilor şi conducerii clubului, pentru sprijinul acordat. „Urmează multă muncă, iar în ceea ce mă priveşte, în luna iulie voi merge la un curs de perfecţionare în Italia, curs organizat de Uniunea Europeană de Gimnastică. În august începem pregătirile pentru finalele Campionatului Naţional de juniori II”, ne-a declarat antrenorul Ciprian Hegyi.

Sorin Haut

Facebook Comments