SCHIMBARI IMPORTANTE IN BASCHET: O ROMANCA IN PERMANENTA PE TEREN

by Sorin Haut

Vicecampioana României la baschet feminin, Univ.Goldiş ICIM Arad, trebuie să îşi regândească strategia pentru sezonul viitor. Asta pentru că Biroul Federal al FRB a decis noul regulament pentru următoarele trei sezoane, atât în Liga Naţională feminină cât şi în cea masculină. Revine regula cu un jucător român în permanenţă pe parchet şi doar cinci jucătoare pe foaia de joc, decizii care doresc a încuraja  jucătorii autohtoni. Dacă discutăm de feminin, este o soluţie de încurajare a româncelor, care însă sunt puţine şi majoritatea de nivel cel mult mediocru, cu excepţia câtorva vârfuri, care au pretenţii financiare exagerate. Şi ca meniul să fie complet, sezonul va începe mult mai devreme decât de obicei: pe 23 august Cupa României şi o săptămână mai târziu Liga Naţională, totul ca urmare a faptului că anul viitor naţionala României va juca la turneul final al Campionatului European.

Marcel Urban: „Trebuie să regândim lotul şi să ne adaptăm”

Noile schimbări nu sunt pe placul Aradului, mai ales că acestea au fost anunţate târziu de Federaţie: „Trebuie să regândim lotul şi să ne adaptăm acestor noi reguli. Va fi greu să aducem jucătoare românce, dar vom face tot posibilul să formăm o nouă echipă competitivă. Ne vom reuni probabil pe 3 august, dată până la care împreună cu antrenorul Jose Araujo trebuie să găsim soluţii”, ne-a declarat managerul Marcel Urban. Univ.Goldiş ICIM le are sub contract pe Crăciun, Mercea, Manea şi Manta, dar şi pe americanca Broomfield, în vreme ce Moni Brosovszky va continua probabil şi ea la Arad. În altă ordine de idei, fosta jucătoare a ICIM-ului, americanca Destiny Williams, a semnat pentru formaţia maghiară din Pecs.

Facebook Comments