Poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie cercetează două tinere, care au fost prinse în flagrant ieri, în timp ce furau din magazin. V. Carmina, de 19 ani, şi A. Adelina, de 21 de ani, ambele din judeţul Hunedoara, au fost depistate în timp ce sustrăgeau mai multe produse cosmetice în valoare de aproximativ 1.700 de lei, dintr-un magazin situat într-un centru comercial de pe raza cartierului Aurel Vlaicu.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele celor două tinere fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Facebook Comments