Eşalonul 4 judeţean îşi consumă la sfârşitul săptămânii etapa a 29-a, penultima. Alegerile europarlamentare au decalat cu o zi programul rundei, astfel că meciurile se joacă vineri şi sâmbătă. UTA BD este aproape câştigătoare a campionatului, având un punct avans faţă de Pecica dar şi un meci mai puţin disputat, restanţa cu Semlacul, cu doar două etape înainte de final. Pe locul trei este Gloria, la două puncte în spatele celor din Pecica şi la trei lungimi distanţă de UTA BD, dar şansele “tramvaiştilor” de a ocupa la final primul loc ţin de domeniul miracolului. Primele două clasate nu au misiuni foarte uşoare în această etapă, dar lucrurile sunt aproape clare la şefie. Iată programul complet al penultimei etape: Aqua Vest – Crişul Chişineu Criş (vineri, ora 18), Banatul Sînicolau Mic – Victoria Zăbrani (vineri, ora 18), Unirea Sântana – Frontiera Curtici (vineri, ora 18), Progresul Pecica – Şoimii Tauţ (vineri, ora 18), Şiriana Şiria – Victoria Lunca Teuz (vineri, ora 18), Gloria Arad – Păulişana Păuliş (sâmbătă, ora 11), AS Sînpetru German – Semlecana Semlac (sâmbătă, ora 11) şi UTA BD – Voinţa Mailat (sâmbătă, ora 19:30).
LIGA 4 ARAD SE APROPIE DE FINAL: VINERI SI SAMBATA SE JOACA PENULTIMA ETAPA
Facebook Comments