DIRECTORUL SRI A AVUT O INTREVEDERE CU ADJUNCTA DIRECTORULUI CIA

by Cosmin Mihuta

Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a avut o întrevedere, luni, cu directorul adjunct al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a Statelor Unite ale Americii, Avril Haines.

Potrivit SRI, în cadrul acestei întrevederi, la care a participat şi conducerea Serviciului, a fost abordată evoluţia deosebită a parteneriatului dintre cele două servicii de informaţii cu accent pe dezvoltarea unor domenii de interes reciproc precum prevenirea şi combaterea terorismului, contracararea ameninţărilor transfrontaliere, contraspionaj şi securitatea cibernetică.

De asemenea, au fost abordate elemente privind securitatea regională şi internaţională în actualul mediu geostrategic precum şi evoluţia serviciilor de informaţii în lumea secolului XXI.

Preşedintele Traian Băsescu a primit-o, luni, la Palatul Cotroceni, pe Avril D. Haines, adjuncta directorului Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), în cadrul întâlnirii fiind discutate situaţia din regiune şi buna colaborare dintre serviciile de securitate ale celor două ţări, conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

Şi Guvernul a transmis un comunicat în care a precizat că premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la rândul său, luni, cu Avril Haines, adjunct al directorului Agenţiei Centrale de Informaţii, prilej cu care „s-au discutat aspecte ale evoluţiilor din regiune şi a fost evidenţiată excelenta colaborare între serviciile de informaţii din România şi SUA”.

Întâlnirea lui Ponta cu oficialul CIA a avut loc la Palatul Victoria.

Avril Dannica Haines a fost numită adjunct al directorului CIA la 9 august 2013. Între 2010 şi 2013, Haines a lucrat la Casa Albă, unde a fost consilier pe probleme de securitate. Înainte de a se alătura echipei de la Casa Albă, Haines, de profesie avocat, a fost consilier juridic la Departamentul de Stat.

În perioada 2007-2008, a fost consilier adjunct în cadrul Comitetului pentru relaţii externe al Senatului SUA. A studiat fizica la Universitatea din Chicago şi dreptul Georgetown University Law Center.

 

Sursa: http://www.mediafax.ro/social/directorul-sri-a-avut-o-intrevedere-cu-adjuncta-directorului-cia-12620968

Facebook Comments