Poliţiştii de la Poliția orașului Nădlac au depistat şi reţinut în vederea
confiscării peste 4000 de fire de flori, transportate ilegal. În cursul nopţii de 7 aprilie 2014, poliţiştii i-au depistat, pe raza oraşului Nădlac, pe P. Ioan şi pe S. Aurel, ambii din Sibiu, în timp ce transportau 1.125, respectiv 3.010 fire flori de diferite specii, cumpărate din Ungaria în scopul comercializării, fără să fie autorizaţi în acest sens. Conform Legii nr. 12/1990, cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar cele peste 4000 de fire de flori, în valoare de 5000 de lei au fost reţinute în vederea confiscării. Controalele efectuate de către poliţişti fac parte din acţiunile dispuse la nivel naţional de către IGPR, pe linia combaterii evaziunii fiscale şi a comerţului
ilicit.
Facebook Comments