PNL Arad, prin Comisia de Sănătate, împreună cu Societatea de Medicina Familiei Arad (SMFA), Asociaţia A.R.A.D. şi Consiliul Local Civic (C.L.C.) organizează o dezbatere publică pe tema pachetului de legi privind reforma în sănătate. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 25 ianuarie 2013, de la ora 11, în sala Millenium (Arad, str. V. Goldiş, nr. 4). Vor participa ca moderatori Florin Galiş – consilier municipal, Laura Niculescu – director DSP Arad, Adrian Dărăbanţiu – preşedinte SMFA, precum şi reprezentanţi ai celor două ONG.
Temele de dezbatere au în centrul atenţiei proiectele de acte normative ale Ministerului Sănătăţii, cum ar fi cele referitoare la reforma în domeniul sănătății, strategia naţională de sănătate 2014 – 2020, lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, respectiv aprobarea pachetului programelor naţionale de sănătate.
La dezbatere sunt invitate cadrele medicale arădene, dar şi arădenii interesaţi de soarta sistemului naţional de sănătate.