Copil joacă cu Ungur, în primul tur al challengerului de la Heilbronn

by webeditor

Sfert finalist la turneul ATP de la Brisbane şi apoi eliminat în calificări la Australian Open, Marius Copil (locul 138 ATP) a optat în această perioadă pentru puternicul turneu challenger de la Heilbronn (Germania), dotat cu premii în valoare de 106.500 de euro. În primul tur al turneului de sală de pe hardul nemţesc, tenismanul arădean îl înfruntă pe compatriotul Adrian Ungur, clasat pe locul 121 în lume. Piteşteanul a câştigat ultima întâlnire directă, care datează din vara anului trecut, 6-4, 7-6 (3) în finala de la BRD Arad Challenger. Ungur conduce cu 2-0 la meciuri directe, el impunându-se şi în 2007, la turneu ITF desfăşurat la Braşov, scor 6-2, 6-4. Câştigătorul meciului Copil-Ungur ar putea juca în turul secund al challengerului din Germania chiar cu favoritul 3, cehul Vesely. Cu această ocazie, cei doi reprezetanţi ai României îşi fac încălzirea pentru meciul de Cupa Davis cu Ucraina, programat în deplasare la începutul lunii februarie. (sportularădean.ro)

Facebook Comments