95 DE FAMILII NEVOIASE AU FOST SPRIJINITE PRIN INTERMEDIUL CAMPANIEI „LUMINA SI BUCURIE“

by Cosmin Mihuta

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad prin Serviciul pentru Prevenirea Marginalizarii Sociale, Trafic, Migratie si Repatrieri a organizat campania umanitară „Lumina si Bucurie!” – Editia a II- a.
Dacă scopul iniţial al acestei campanii a fost ajutorarea a 30 de familii foarte sărace, cu 55 de copii, din judeţul Arad, printr-o mobilizare neaşteptată a oamenilor de bine, care au înţeles beneficiile aduse de bucuria de a dărui neconditionat, DGASPC Arad a reuşit sprijinirea a 95 de familii nevoiaşe, cu nu mai puţin de 220 copii, din judeţul nostru. Împărţirea darurilor a avut loc în perioada 09 – 11 aprilie. Pachetele au constat în: îmbrăcăminte, încălţăminte, produse igienico-sanitare, alimente neperisabile, dulciuri, pentru copii nou-nascuti, produse electro-casnice.
Aşadar, se cuvine să mulţumim sincer pentru sprijin şi generozitate persoanelor care au fost dispuse să contribuie la bucuria făcută copiilor nevoiaşi, acum, în prag de Sarbatori Pascale, cât şi partenerilor şi susţinătorilor noştri: Asociaţia Fraternitatea Arad; Fundaţia Creştină Anbion; Asociatia Aradul Prospera Arad; Tresor Caffe Arad; SC P&D Company SRL Arad; Art Cafe Arad; Alimentara Padiş Arad; Universitatea “Aurel Vlaicu” Arad; Biserica Ortodoxa Seitin; Sindicatul Pro Sind Arad; SC Panclema Flowers SRL – D Curtici; SC Desa Trans SRL; Technomed Group; SC Andvapower SRL Bucuresti, SC Goodchange 2014 SRL, SC West Protguard Transport SRL Arad, Hipermarket Real Arad.

„Mulţumim tuturor pentru implicare şi dăruire! Împreună am reuşit să arătăm „De Paste, fii chiar tu bucuria celor care nu o au!” nu este doar un slogan, ci poate deveni realitate. Cu siguranţă campania noastră a adus în sufletele copiilor şi familiilor acestora multă bucurie şi speranţă”, a declarat Erika Stark, director general al DGASPC Arad.

Facebook Comments