Șapte edificii construite de arhitectul Antoni Gaudi (1852-1926) în/sau lângă Barcelona, Spania, depun mărturie în privința contribuției creatoare excepționale a acestuia la dezvoltarea arhitecturii și a tehnologiei în domeniul construcțiilor, la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, potrivit UNESCO.
Clădiri aflate în patrimoniul UNESCO sunt: Parcul Güell; Palatul Güel; Casa Mila; Casa Vicens; fațada Nașterii și cripta Sagrada Familia; Casa Batllo; cripta din Colonia Guell. Monumentele prezintă un stil eclectic, dar și foarte personal al lui Antoni Gaudi, pe care l-a folosit din plin în arhitectură, design-ul și amenajarea grădinilor, în sculptură și în toate artele decorative.
Lucrările lui Antoni Gaudi sunt parte a patrimoniului arhitectural al timpurilor moderne. În realizarea lor, Gaudi s-a bazat pe de o parte pe sursele tradiționale catalane, iar pe de altă parte a avut în vedere progresul tehnic și științific al industriei moderne.
Opera lui Gaudi este o reflectare a diferitelor valori care aparțineau curentelor artistice și culturale ale timpului său, însă are un caracter unic și singular. De fapt, lucrările sale sunt asociate mai ales cu modernismul. În acest sens, Gaudi poate fi considerat ca fiind cel mai reprezentativ și remarcabil arhitect modernist. Gaudi a anticipat și a influențat mult forme și tehnici care aparțin secolului XX.
Antoni Gaudi s-a născut pe 25 iunie 1852, în Catalonia, pe coasta mediteraneană a Spaniei. A afișat de timpuriu un interes deosebit pentru arhitectură. În anii 1869-1870 a început studiul în acest domeniu, la Barcelona, centrul politic și cultural al Cataloniei precum și cel mai modern oraș din Spania.
Stilul lui Gaudi în arhitectură a trecut prin mai multe faze. După terminarea Școlii de Arhitectură din Barcelona, a dezvoltat foarte repede un mod de compunere prin intermediul unor juxtapuneri ale maselor geometrice, ale căror suprafețe au fost animate cu cărămidă cu model sau piatră, plăci ceramice și confecții metalice.
Efectul general a fost maur sau mudéjar. Exemple ale stilului său mudéjar sunt Casa Vicens (1878-1880); El Capricho (1883-1885); Estate Güel și Palatul Güel.
În continuare, Gaudi a experimentat stilul gotic, la Palatul episcopal din Astorga (1887-1893) și la Casa de los Botines din Leon (1892-1894), și baroc, la Casa Calvet din Barcelona (1898-1904). După 1902 a exclus însă din planurile sale artistice stilurile convenționale.
Cu unele excepții, clădirile lui Gaudi au devenit, în esență, reprezentări ale propriilor structurii și materiale conținute. În lucrările sale, Villa Bell Esguard (1900-1902) și Guell Park (1900-1914), din Barcelona, și la construcția bisericii din Colonia Güel (1898-1915), a tins la un tip de structură care a ajuns să fie numit echilibrată, adică o structură destinată să stea pe cont propriu, în felul în care Antoni Gaudi s-a exprimat: „după cum stă un copac”.
Gaudi a aplicat sistemul său în Barcelona, la două clădiri multietajate: Casa Batlló (1904-1906), o renovare care încorporează elemente noi echilibrate, în special fațada, și Casa Mila (1905-1910).
Cea mai cunoscută lucrare a sa, Sagrada Familia (Sfânta Familie), a devenit pentru Antoni Gaudi un proiect care s-a extins de-a lungul întregii sale cariere.
A primit sarcina de a construi catedrala încă din 1883, dar nu a trăit să vadă finalizarea acestei construcții. Pe măsură ce lucra la acest proiect, Gaudi a devenit din ce în ce mai pios; după 1910 a abandonat, practic, toate celelalte lucrări și chiar el însuși s-a retras și a locuit în atelierul său.
În anul 1926 a suferit un accident, în timp traversa strada a fost lovit de un tramvai, a murit două zile mai târziu la spitalul săracilor din Barcelona, la 10 iunie, din cauza rănilor. După moartea lui Gaudi, au continuat lucrările la Sagrada Familia. În 2010, catedrala încă nefinalizată a fost sfințită de papa Benedict al XVI-lea.
În desenele și modelele sale pentru Sagrada Familia (numai un singur transept cu unul dintre cele patru turnuri a fost terminat înainte de moartea sa), Gaudi a îmbrăcat stilul de catedrală gotică într-un complex arhitectural de coloane elicoidale, bolți și pereți laterali hiperboloizi și un acoperiș care copleșește mintea și întrece bizarele „scoici” din beton construite în întreaga lume în anii ’60 de către ingineri și arhitecți inspirați de Gaudi.
Antoni Gaudi a fost ignorat în perioada anilor ’20 și ’30, când stilul internațional, stilul arhitectural care s-a dezvoltat în Europa și Statele Unite în acei ani, a devenit tendința dominantă în arhitectura occidentală.
Prin anii ’60, a ajuns însă să fie venerat de către profesioniști și profani deopotrivă pentru imaginația fără limite și tenacitatea pe care le-a folosit pentru a ataca fiecare provocare de design cu care s-a confruntat. Antoni Gaudi a fost dedicat în totalitate arhitecturii, care pentru el era o însumare de multe alte arte. Viața sa personală și cea profesională nu au avut graniță, iar comentariile sale despre arta construcției sunt, în esență, aforisme despre arta de a trăi.
Sursa: agerpres.ro
