9 august – Ziua internațională a popoarelor indigene

by Dana B.

La data de 9 august este celebrată, sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ziua internaţională a popoarelor indigene. Conform estimărilor, pe întreg mapamondul sunt circa 370 de milioane de persoane indigene, locuitori în 90 de state, potrivit www.un.org. Aceste mari grupuri distincte constituie mai puţin de 5% din populaţia mondială, vorbesc peste 7.000 de limbi ale planetei şi reprezintă circa 5.000 de culturi diferite.

Membrii acestor populaţii indigene sunt moştenitori şi practicanţi ai unor culturi unice şi ai unor modalităţi distincte de raportare la mediul înconjurător şi la societate. Şi-au păstrat caracteristicile sociale, culturale, economice şi politice, care sunt distincte de cele ale populaţiilor dominante în care trăiesc. În ciuda diferenţelor lor culturale, populaţiile indigene din întreaga lume împart probleme comune privind protecţia drepturilor lor ca populaţii distincte.

În urmă cu zece ani, la 13 septembrie 2007, Adunarea Generală a ONU a adoptat Declaraţia Naţiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene, ceea ce a reprezentat un important moment de cotitură în ce priveşte cooperarea şi solidaritatea între popoarele indigene şi statele membre, conform www.un.org. Declaraţia este cel mai cuprinzător instrument internaţional pentru drepturile popoarelor indigene. Documentul reprezintă consensul global privind drepturile popoarelor indigene şi stabileşte un cadru universal de standarde minime pentru menţinerea demnităţii şi bunăstării lor. De-a lungul ultimului deceniu, implementarea Declaraţiei a determinat obţinerea unor succese majore la nivel naţional, regional şi internaţional. În ciuda succeselor, continuă să existe o falie între recunoaşterea formală a populaţiilor indigene şi implementarea politicilor în teritoriu, potrivit sursei citate anterior.

Prin Rezoluţia 49/214 din 23 decembrie 1994 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a stabilit ca Ziua internaţională a popoarelor indigene la nivel mondial să fie instituită la 9 august şi să fie marcată în fiecare an. Data aleasă marchează ziua în care a avut loc prima întâlnire, în anul 1982, a Grupului de lucru al ONU pentru populaţiile indigene şi a subcomisiei pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului, indică www.un.org.

Ediţia din 2018 este marcată în cadrul unui eveniment organizat la Camera ECOSOC din sediul Naţiunilor Unite din New York. Manifestările din acest an se desfăşoară sub tema ”popoare indigene, migraţie şi mişcare”. Evenimentul, al cărui cuvânt de deschidere va fi transmis de secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite Antonio Guterres, include un panel de discuţii asupra situaţiei curente a teritoriilor indigene, a cauzelor principale ale migraţiei, a mişcărilor transfrontaliere şi a relocărilor, cu accent asupra popoarelor indigene care locuiesc în zonele urbane şi în zonele de graniţe internaţionale. Panelul va examina de asemenea provocările şi modalităţile pentru revitalizarea identităţilor popoarelor indigene şi pentru încurajarea protecţiei drepturilor lor în interiorul şi în exteriorul teritoriilor tradiţionale, indică www.un.org.

În 1990, Organizaţia Naţiunilor Unite a proclamat anul 1993 drept Anul internaţional al popoarelor indigene la nivel mondial. Ulterior, organizaţia a stabilit două decenii internaţionale ale popoarelor indigene la nivel mondial: primul – 1995-2004, fiind instituit prin Rezoluţia 48/163, şi al doilea în perioada 2005-2014, instituit prin Rezoluţia 59/174, cu scopul de a consolida cooperarea internaţională pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă popoarele indigene în domenii precum drepturile omului, mediul, dezvoltarea, educaţia, sănătatea, economia şi dezvoltarea socială.

În anul 2014 a fost organizată prima conferinţă mondială pentru drepturile popoarelor indigene, prilej cu care statele membre şi-au reafirmat sprijinul pentru Declaraţia Naţiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene şi şi-au asumat adoptarea unor măsuri legislative, politice şi administrative la nivel naţional pentru atingerea obiectivelor Declaraţiei.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments