77 cetăţeni străini au încercat să treacă ilegal în Ungaria, în ultimele 24 de ore

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și al Sectoarelor Poliției de Frontieră Turnu și Vărșand au depistat 77 cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport, respectiv pe jos.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean ceh și unul român, aflați la volanul unei autoutilitare înmatriculate în Cehia și a unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Șoferii mijloacelor de transport transportau piese auto și frigidere pentru societăți comerciale din Austria și Franța.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, 69 de cetăţeni străini, doar într-unul dintre automarfare fiind ascunse 42 de persoane.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state (Bangladesh, Pakistan, Egipt, India, Sri Lanka și Nepal ), ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Turnu și Vărșand au observat, în timpul executării misiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, în apropierea liniei de frontieră, opt persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectoarelor pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Etiopia și India, intrați legal în țara noastră.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments