70 de pacienți au fost evacuați de la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, în urma unui incendiu

by Dana B.

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, judeţul Timiş. 70 de oameni au fost evacuaţi după ce unul dintre pavilioanele unităţii medicale a luat foc.

Nimeni nu a fost rănit. Atât pacienţii, cat şi angajaţii spitalului au fost scoși afară din clădire în timp util. De asemenea, ca măsură de siguranţă, în caz că flăcările s-ar fi extins, a fost evacuat şi un pavilion alăturat.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 19. Aproape 30 de pompieri au intervenit, timp de mai multe ore, pentru stingerea incendiului.

Spitalul din Gătaia avea aviz ISU pentru funcționare şi a fost verificat chiar în cursul acestei luni. Deocamdată nu a fost stabilită cauza incendiului.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate