Ziua mondială a zâmbetului (World Smile Day) este aniversată, în 2016, la 7 octombrie.
În 1963, artistul american Harvey Ball a creat imaginea „față zâmbitoare” (smiley face), reprezentând un buton galben cu două puncte și o paranteză „închisă”, pe care, în prezent, oamenii de peste tot din lume o folosesc cu scopul de a-și exterioriza emoțiile pozitive. Harvey Ball a realizat această imagine pornind de la premisa că toți oamenii ar trebui să acorde o zi dintr-un an pentru a zâmbi, a face gesturi frumoase și a-i face pe alții să zâmbească, potrivit www.worldsmileday.com.
Preocupat de comercializarea excesivă a simbolului său și de modul în care sensul original al acestuia risca să se piardă în repetarea constantă de pe piață, Harvey Ball a lansat ideea de a dedica o zi zâmbetului. El a ales prima zi de vineri a lunii octombrie, pentru a aniversa Ziua mondială a zâmbetului, mai scrie sursa menționată mai sus.
Ziua mondială a zâmbetului a fost marcată pentru prima dată în 1999, în orașul natal al lui Harvey Ball, Worcester. În același an, Harvey Ball a fondat și World Smile Corporation, care avea să fie sponsorul anual al evenimentului internațional. Evenimentul a continuat să fie aniversat și în anii următori, devenind cunoscut în întreaga lume. Fundația Harvey Ball World Smile, creată după decesul lui Harvey Ball, în 2001, a devenit sponsorul oficial al Zilei mondiale a zâmbetului.
Imaginea creată de Harvey Ball a devenit, în decursul anilor, simbolul cel mai ușor de recunoscut de pe planetă, pentru stările de fericire, bucurie și voie bună.
În numeroase orașe din Europa, Asia, America de Nord și America de Sud, se organizează în fiecare an manifestări care includ spectacole cu clovni, picturi pe față, prezentări de povești, teatru de păpuși, concursuri de baloane, manifestări care să stârnească zâmbete etc.
Organizatorii încurajează, de asemenea, pe toată lumea să facă fotografii sau video-uri de la evenimentele locale organizate cu ocazia Zilei mondiale a zâmbetului și să le posteze pe rețelele de socializare cu tag-ul World Smile Day.
Sursa: agerpres.ro