Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac ll, au depistat, în total, 58 de cetăţeni din Siria, Irak și Iran care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două TIR-uri.
În această dimineață, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilier pentru o societate comercială din Danemarca.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, printre bunurile transportate, 43 de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Irak și Iran, ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au efectuat controlul, la ieșirea din țară, asupra unui automarfar condus de un cetățean turc ce transporta fructe pe ruta Turcia – Austria.
În urma controlului, au fost descoperiți, în compartimentul destinat transportului de marfă, 15 cetățeni străini.
La verificări, colegii noștri au stabilit ca persoanele sunt cetățeni din Siria care doreau să ajungă în mod fraudulos în state din vestul Europei.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun.
58 de refugiați au încercat să treacă ilegal în Ungaria, prin vama Nădlac II
Facebook Comments
previous post