Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat cincizeci şi trei de cetăţeni din provenind din diferite state, care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat în ţara vecină, ascunşi în trei ansambluri rutiere.
Alţi cinci cetăţeni din Afganistan, Pakistan și India au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I, ascunşi într-un TIR încărcat cu componente de aluminiu.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, trei cetățeni români, toți conducând ansambluri rutiere înmatriculate în România. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, autoturisme, frigidere și componente pentru frigidere pentru societăți comerciale din Italia, Belgia și Spania.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor trei mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, respectiv în autoturismele de pe platformă, în total, cincizeci și trei de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diferite state (Bangladesh, Pakistan, Nepal, India, Afganistan), majoritatea solicitanţi de azil în ţara noastră, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos în state din vestul Europei.
Şi la Punctul de Trecere a Frontierei Borș I, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, componente de aluminiu din Turcia pentru o societate comercială din Finlanda.
În urma verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunși în compartimentul pentru marfă, cinci cetățeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, Pakistan şi India, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, solicitanți de azil în România. Cei în cauză intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
58 de cetăţeni străini care au încercat să ajungă ilegal în vestul Europei, opriţi la graniţa cu Ungaria
Facebook Comments