În aparență, construirea unui gard electric nu ridică probleme deosebite, însă graba sau necunoașterea unor detalii pot afecta rezultatul întregii operațiuni.
Întrucât nu vrem să ai parte de o astfel de experiență, am făcut o listă a celor mai frecvente greșeli comise la montarea gardurilor electrice, greșeli pe care ți le prezentăm în continuare ca să știi cum să le eviți.
Alegerea conductorilor electrici la întâmplare
Conductorii sunt acele elemente care împrejmuiesc zona protejată cu gard electric și care transmit impulsurile electrice generate de un aparat conectat la o sursă de alimentare.
Aceștia sunt de mai multe tipuri, iar alegerea lor trebuie făcută ținând cont de caracteristicile animalelor pe care trebuie să le țină la distanță și de perioada de utilizare a gardului electric.
Astfel, sârma pentru gardul electric este alegerea ideală în cazul gardurilor permanente, în timp ce pentru gardurile temporare poți folosi alte tipuri de conductori. În funcție de mărimea și forța animalelor, ai la dispoziție fir pentru gard electric, sfoară, benzi late sau plase.
Montarea izolatorilor generali la colțuri
Izolatorii se montează pe stâlpii gardului cu scopul de a evita contactul dintre aceștia și conductorii electrici. Cei montați pe stâlpii intermediari se numesc izolatori generali și au un design diferit față de izolatorii destinați montării pe stâlpii din colțuri.
Aceștia din urma sunt mai rezistenți și au un sistem de prindere mai puternic, întrucât sunt supuși unei tensiuni mai mari. De asemenea, forma lor permite tensionarea/ detensionarea firelor fără a afecta elasticitatea acestora.
Un izolator general montat la colțul gardului nu poate face față multă vreme tensiunii sporite și, la un moment dat, se va rupe.
Vegetația în contact cu firele gardului
Acesta este un aspect pe care mulți îl ignoră, dar care duce la scăderea tensiunii în circuitul gardului electric. Chiar dacă izolatorii împiedică firele să intre în contact cu stâlpii, prevenind astfel pierderile de energie, aceste pierderi pot apărea și în situația în care conductorii ating iarba sau alte plante crescute pe lângă gard.
Astfel, o parte din energia transportată se scurge în pământ, ceea ce duce la scăderea tensiunii în gardul electric. Pentru a evita o astfel de situație, conductorii se instalează la o oarecare distanță de sol; de asemenea, vegetația din jurul gardului trebuie tunsă periodic sau eliminată cu ajutorul unor erbicide.
Firele înfășurate în jurul izolatorilor
Firele gardului electric se trec întotdeauna prin inelele izolatorilor și niciodată nu se înfășoară în jurul acestora. Cei care apelează la o astfel de practică o fac în ideea că întind mai bine firele, însă tensionarea conductorilor se face doar din colțuri cu ajutorul izolatorilor speciali de care am amintit.
Firele tensionate prin înfășurare în jurul izolatorilor generali își pierd din elasticitate și se rup mai ușor, iar o astfel de practică favorizează și producerea de scurtcircuite, mai ales în condiții de umiditate ridicată.
Nerespectarea distanței între stâlpi
Există câteva reguli și în ceea ce privește montarea stâlpilor. Aceștia trebuie plasați la o anumită distanță între ei în funcție de lungimea gardului și de particularitățile terenului.
Astfel, în cazul unui gard electric de lungime mică sau medie, construit pe un teren drept, distanța dintre stâlpi trebuie să fie de aproximativ 5 metri. Dacă ne referim la un gard lung sau cu mai multe rânduri de fire, este nevoie de o mai bună susținere, astfel că distanța dintre stâlpi se reduce la circa 3 metri. Aceeași distanță trebuie respectată și în cazul gardurilor construite în pantă.
În ceea ce privește adâncimea la care se fixează stâlpii în pământ, aceasta trebuie să fie egală cu o treime din lungimea lor.
Dacă vei evita să faci aceste greșeli la montarea unui gard electric, ai toate șansele ca operațiunea să fie încununată de succes încă de la prima încercare.