42 de femei și 4 copii au murit anul trecut în urma bătăilor și abuzurilor din familie, iar aproape 40.000 de femei și 9.000 de copii au fost victimele agresiunilor. De asemenea au fost emise peste 11.000 de ordine de protecție și mai mult de 20.000 de ordine de protecție provizorii.
Acestea sunt cifrele violenței domestice în anul 2022 la noi în țară, anunțate de ministrul Familiei, pe pagina sa de socializare. Gabriela Firea a precizat că ministerul și organizațiile care militează pentru drepturile femeilor vor continua și anul acesta demersurile pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen grav. În opinia sa, este nevoie de mai multă informare, inclusiv în școli. Gabriela Firea a amintit că femeile- victime ale violenței domestice- pot apela pentru ajutor la numărul de telefon 0800.500.333, conform romania-actualitati.ro.