4 PLANTE CARE CALMEAZA DURERILE

by Paula Craciun

Te doare capul, o măsea ori burta? Înainte să te repezi la trusa cu medicamente, încearcă unele remedii din natură. Află din revista Click! Sănătate de aprilie ce plante te ajută să tratezi astfel de dureri.

Aloe vera calmează arsurile
Ai gătit şi te-ai ales cu o arsură? Dacă apelezi la câteva soluţii naturiste, durerile date de aceasta vor trece şi zona se va cicatriza foarte repede, cu condiţia ca arsura să fie uşoară. Rupe o frunză de aloe vera şi taie-o pe de-a lungul. Aplică gelul obţinut pe rană, aşteptând să se usuce. Repetă procedeul de 4-6 ori pe zi. Pentru a calma durerile şi a împiedica formarea băşicilor, poţi să faci o cataplasmă din cartofi ori morcovi cruzi şi aplic-o pe rană. Şi compresele cu frunze de pătlagină sunt de folos. Acestea stimulează regenerarea celulelor, accelerând vindecarea rănilor şi calmând durerea.
Cuişoarele înlătură problemele dentare
Uleiul de cuişoare este un bun remediu care te scapă de durerile dentare. Planta conţine eugenol, o substanţă anestezică şi antiseptică, tanini şi flavonoide. Aplică maximum 2 picături de ulei direct pe dintele cu probleme. Uleiul de cuişoare nu este recomandat celor care au probleme cu coagularea sângelui şi femeilor gravide.
Salcia te scapă de migrene
Un bun remediu împotriva durerilor de cap intense este decoctul din coajă de salcie. Scoarţa de salcie conţine salicină, substanţa activă din aspirină, acţionând ca un analgezic. Pune peste o lingură de scoarţă măcinată 250 ml de apă şi lasă să fiarbă 10 minute. Strecoară şi bea amestecul îndulcit. Dacă te doare capul când eşti la menstruaţie, bea ceai de cicoare. Acesta se prepară astfel: adaugă într-o cană cu apă clocotită o lingură de plantă uscată. Lasă amestecul la infuzat 10 minute, după care filtrează. Bea ceaiul îndulcit cu miere.
Arnica, bună pentru articulaţii
E o plantă care conţine helenalină, un analgezic natural, precum şi substanţe antiinflamatoare. Deşi se foloseşte sub formă de tincturi ori infuzii, arnica se găseşte şi în creme şi geluri, care ameliorează durerea de genunchi la persoanele care suferă de osteoartrită. În reumatism cronic se utilizează infuzia de arnică. O prepari din 5 g de flori de arnică şi 5 g de frunze de nalbă, la o cană de apă clocotită. După ce se infuzează 15 minute, se strecoară şi se bea cu înghiţituri rare. Preparatele pe bază de arnică se folosesc atât extern, cât şi intern, dar sub supravegherea unui fitoterapeut şi nu se recomandă copiilor sub 3 ani şi nici femeilor însărcinate sau care alăptează. Consumată intern, în doze mai mari de 7 g, planta este toxică

Sursa: click.ro

Facebook Comments