La nivelul Județului Arad, conform raportării Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 354 persoane. Numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile este 150. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de 641, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 1986.
Pe parcursul zilei de ieri și până azi dimineață, polițiștii arădeni au verificat 1543 de persoane și 12 societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare. În urma acestor verificări, au fost aplicate 107 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație, în valoare totală de 194.300 lei. A fost întocmit un dosar penal, în cazul mediatizat în buletinul nostru de ieri, 5 aprilie 2020.
În același interval de timp, jandarmii arădeni au aplicat 47 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a amenzilor fiind de 101.000 lei.
Polițiștii locali arădeni, acționând cu un efectiv de 47 de cadre și 23 mijloace auto, au legitimat și verificat într-un interval de 24 de ore (perioada 5.04.2020, ora 7.00 – 6.04.2020, ora 7.00) 654 de persoane, întocmind 13 procese verbale de contravenție, în valoare totală de 26.000 lei, pentru aceleași fapte privind nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare.
***
Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală, respectiv contravențională. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!