Clubul Sportiv Școlar Gloria Arad, condus de directorul Paul Barta și adjunctul Ioan Coste, și-a premiat performerii lui 2022 în cadrul unei gale ce a avut loc aseară la Sala Unirii. Sportivii și antrenorii lor au fost recompensați pentru rezultatele notabile de anul trecut cu bani și multe alte cadouri, un sportiv medaliat național, internațional și component al loturilor naționale cumulând nu mai puțin de 1500 de lei. O sumă importantă pentru un club finanțat de Ministerul Educației, fondul de premiere fiind asigurat doar prin implicarea a zeci de sponsori și parteneri. Mai mult, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, prin profesorul Francisc Schmnidt, a oferit premii speciale în cadouri și bani medaliaților pe plan internațional. Înființat în 1957, Clubul Sportiv Școlar „Gloria” Arad are în componență la momentul actual nu mai puțin de zece secții. În cadrul acestora, își desfășoară activitatea 705 de copii, împărțiți pe 55 grupe (începători, avansați și performanță) și îndrumați de 27 de profesori specializați. În anul 2022, cei mai buni dintre cei buni au adus în vitrina clubului 52 medalii la nivel național (11 medalii de aur, 19 argint și 22 bronz), 5 medalii la nivel internațional (două medalii de aur, două argint și una bronz), iar zece sportivi, din 5 secții, au fost selecționați la loturile naționale. În total, 34 de sportivi au obținut medalii în 2022, Magda Ciubăncan fiind și ea răsplătită pentru convocarea la lotul național de baschet U16.
Premiile au fost asigurate cu ajutorul zecilor de sponsori și parteneri
Nu mai puțin de 47 de parteneri a avut CSȘ-ul la gală și anume: Inspectoratul Școlar Județean Arad, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Consiliul Județean Arad, Lactate de Pecica, Mirenis Grup, Afluent Arad South Terminal, Asociația Aradul Civic, Asociația Bottega, Societatea Agricolă Mănăștureana, Auto Schunn, Gamanor, Batutza & Camy Instal, Brodconf, Business Expert, Gemi Sport & Spa, Electric Luxury, Euro Siguranta, FCC Environment, Fundația Alber, Transylvania Invest, Asociația Cetatea Voluntarilor, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Asociația Liga Desavoia, Glasspandoor, 8imo House Residence, Nademi, Smart House, Pamavi Instal Construct, Seritex, Polach, Agenția Imobiliară Acasă Arad, The Premiere, Weissman, Speedline, Ivanterm, Rgv Funciar Consult, Thaibau Construct, Top Quality Team, Auto Service Pecica, CSM Arad, Liceul cu Program Sportiv Arad, Școala Gimnazială “Regina Maria” Arad, Școala Gimnazială “Avram Iancu” Arad, Asociația Sfântul Martin, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad.
57 de medalii în 2022: „Pentru performanță e nevoie de mai mulți factori”
„În sportul școlar și nu numai, pentru a avea performanțe e nevoie de mai mulți factori implicați. Familia, școala, profesorii, dar și partenerii și sponsorii unui club formează o echipă, care are un rol foarte important în viața sportivilor de performanță. În formulă completă, eforturile și sacrificiile lor vor da roade mai bune și ne vom bucura alături de ei de reușite. Mulțumim tuturor partenerilor și sponsorilor, pentru că ei sunt <<vinovați>> de organizarea acestei premieri și ne dorim ca în continuare să ne fie alături pentru că sportul e cel mai bun ambasador al unei comunități”, a spus directorul Paul Barta, care mai apoi a trecut la premierea sportivilor, alături de o parte a sponsorilor prezenți la gală. (sursă foto: Roland Koromi)
Sportivii și antrenorii premiați, dar și rezultatele de medalii obținute în 2022 sunt: