Şaisprezece percheziţii domiciliare au avut loc în judeţul Arad, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări infracţionale specializate în traficul de droguri de risc şi de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe psihoactive, fără drept, 34 de persoane fiind conduse la audieri, scrie agerpres.ro.
”La data de 4 aprilie 2023, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad, au efectuat 16 percheziţii domiciliare, în judeţul Arad, în cadrul unei acţiuni care vizează destructurarea unei grupări infracţionale specializate în traficul de droguri de risc şi de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe psihoactive, fără drept”, informează miercuri IGPR.
Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie – aprilie, în judeţul Arad, ar fi acţionat o grupare specializată în procurarea, deţinerea în vederea comercializării, ambalarea şi vânzarea, fără drept, de droguri de risc şi de mare risc, precum şi substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive către consumatori din acest judeţ, activitate în urma căreia ar fi fost obţinute venituri, precizează sursa citată.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Arad au fost conduse, în vederea audierii, 34 de persoane, despre care există bănuiala că ar fi implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, precum şi al jandarmilor de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi Biroul Tehnic şi Criminalistică din cadrul DIICOT – Structura Centrală.
34 de persoane au fost „săltate“ de DIICOT, în urma perchezițiilor de la Arad, care au vizat traficul de droguri
Facebook Comments