În fiecare an, la 31 octombrie, este sărbătorită în România, Ziua Arhivelor.
Arhivele Statului din România au fost înființate oficial în anii 1831-1832, în contextul elaborării primelor legi administrative moderne, respectiv Regulamentele Organice ale Țării Românești și Moldovei.
Regulamentele Organice au fost redactate de comisii de boieri și au fost promulgate, în iulie 1831, în Țara Românească și, în ianuarie 1832, în Moldova. Ele au îndeplinit funcția unei constituții și, în pofida consacrării poziției dominante a marii boierimi, ele au contribuit la modernizarea, în ansamblu, a societății românești.
Astfel, la 1 mai 1831, la București, a fost fondată Arhiva Statului Țării Românești, condusă de Iordache Rasti (1831-1837) și subordonată Vorniciei din Lăuntru (Ministerul de Interne de atunci), iar la 1 ianuarie 1832, la Iași, au fost înființate Arhivele Statului din Moldova, aflate în subordinea Logofeției Dreptății (Ministerul Justiției). Primul director a fost Gheorghe Asachi (1832-1849).
În contextul unirii Moldovei și Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat, la 31 octombrie 1862, decretul de înființare a Direcției Generale a Arhivelor Statului din București (Arhivele Naționale ale României, din 1996) prin unificarea Arhivelor Statului din Țara Românească și Moldova, în subordinea Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice. Primul director general a fost Grigore Bengescu. Noua organizare avea la bază principiul separării documentelor cu valoare istorică de cele cu valoare practică.
În 1872, a intrat în vigoare Regulamentul Arhivelor Statului, care va funcționa cu drept de lege până în 1925.
După unificarea politică a statului român din 1918, au fost înființate: Arhiva Statului în Transilvania (Cluj, 14 martie 1920), Arhiva Statului în Bucovina (Cernăuți, 22 august 1924) și Arhiva Statului în Basarabia (Chișinău, 1925).
În 1925, a intrat în vigoare prima ”Lege pentru organizarea Arhivelor Statului”, care prevedea constituirea, pe lângă Direcția Generală cu sediul în București, a direcțiilor regionale de arhive. Astfel, au fost create Arhivele Statului din Craiova (1931), Timișoara (1936), Năsăud (1937), Brașov (1938).
Prin Decretul 17 din 1951 și H.C.M. 472/1951, Direcția Arhivelor Statului a fost reorganizată și trecută în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (în subordinea căruia se află și în prezent), iar prin Legea Fondului Arhivistic de Stat din 1957, au fost înființate Direcțiile Regionale ale Arhivelor Statului.
În anul 1972, prin Legea 20 s-a introdus conceptul de Fond Arhivistic Național.
În baza prevederilor Legii nr. 16 din 2 aprilie 1996 a Arhivelor Naționale, denumirea de Arhivele Statului a fost înlocuită cu cea de Arhivele Naționale ale României.
De-a lungul timpului, Arhivele Naționale au fost conduse de personalități marcante ale culturii românești, precum: Gheorghe Asachi, Ioan Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Bogdan Petriceicu-Hașdeu, Dimitrie Onciul, Vasile Alecsandri, Cezar Boliac, Constantin Moisil, Aurelian Sacerdoțeanu, Ioan Scurtu, Dorin Dobrincu.
La 18 iunie 2012, în funcția de director general al Arhivelor Naționale ale României a fost numit dr. Ioan Drăgan.
În depozitele Arhivelor Naționale se păstrează 320 km liniari de documente, aparținând Fondului Arhivistic Național, aflate în administrarea Arhivelor Centrale și a celor 42 de structuri teritoriale.
Misiunea Arhivelor Naționale, din momentul constituirii lor, a rămas neschimbată — aceea de a colecta, păstra, administra și garanta transmiterea memoriei colective prin intermediul documentului istoric. În egală măsură, instituția contribuie la documentarea privind drepturile și libertățile democratice, precum și la buna gestionare a informației în sectorul administrației publice.
Prin organizarea în fiecare an a numeroase evenimente menite să aducă în atenția opiniei publice locul și rolul Arhivelor în societate și să încurajeze dialogul cultural și schimbul de idei, Arhivele Naționale ale României intenționează să promoveze dimensiunea culturală a instituției și rolul ei în cunoașterea, conservarea și valorizarea documentului de arhivă ca o componentă esențială a patrimoniului cultural național.
Sursa: agerpres.ro
