Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat 30 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei mijloace de transport.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un cetăţean turc. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, ascunși printre cutii cu pepeni, 14 cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit faptul că sunt cetățeni din diverse state afro-asiatice (Siria, Irak, Palestina, Turcia și Sierra Leone).
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni turci, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, îmbrăcăminte, obiecte de mobilier și componente electronice pentru societăți comerciale din Franța și Polonia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul destinat transportului de marfă, respectiv în spațiul destinat odihnei șoferului din cabina capului tractor, 16 cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Irak și Turcia ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
30 de cetățeni străini ascunși printre pepeni și mobilier, depistați de polițiștii de frontieră arădeni
Facebook Comments