Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 30 de cetăţeni din Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-o autoutilitară condusă de un cetățean român.
Șoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.
În data de 11.03.2023, în jurul orei 04:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean român, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto pentru o societate comercială din Franța.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 30 de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, 12 dintre aceștia fiind solicitanți de azil, iar 18 fiind intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale . Toţi intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru șoferul român și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
30 de cetăţeni din Bangladesh, depistați ascunși într-o autoutilitară, la Nădlac II
Facebook Comments