Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărșand și Nădlac II au depistat, ascunşi în trei automarfare și în portbagajul unui autoturism, 29 de cetăţeni din Bangladesh, Siria, Nepal și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
* În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc și unul român, conducând fiecare câte un ansamblu rutier. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile și cabluri metalice pentru societăți din Germania și Marea Britanie.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, în compartimentele pentru marfă ale automarfarelor au fost descoperiţi, ascunşi, 23 cetăţeni din Bangladesh, Nepal și Siria.
*Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, colegii noștri au efectuat controlul asupra unui autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român. În urma controlului, au descoperit, în portbagajul autoturismului, trei cetățeni străini. La verificări, s-a stabilit că persoanele sunt cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani.
* De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean din Bulgaria, care transporta profile metalice pentru o societate comercială din Slovacia. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, ascunși în compartimentul destinat mărfurilor, trei cetăţeni din Pakistan, cu vârste cuprinse între 23 și 37 de ani.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.