Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărşand, Nădlac I şi II – judeţul Arad, au depistat douăzeci şi nouă de cetăţeni din Afganistan, Pakistan, Tunisia şi Maroc, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare, respectiv pe jos.
* În data de 23.02.2021, în jurul orei 08.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, seminţe de floarea soarelui, pe ruta Bulgaria-Germania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, nouă cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că respectivul grup este format din şapte cetăţeni din Afganistan şi doi din Pakistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 31 de ani.
* O acţiune asemănătoare a avut loc şi la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetăţean bulgar, care transporta piese auto pentru o societate din Germania. În urma controlului mijlocului de transport au descoperit, în interiorul compartimentului de marfă, patru cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.
* Şi polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand au depistat într-un automarfar, condus de un cetăţean grec ce transporta profile de aluminiu din Grecia în Olanda, şase cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani, solicitanţi de azil în România.
* Tot ieri, în jurul orei 11.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, zece persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Afganistan, Tunisia şi Maroc cu vârste cuprinse între 14 şi 29 de ani.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.