28 OCTOMBRIE – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ANIMAȚIEI

by Dana B.

Ziua internațională a animației se sărbătorește, anual, în data de 28 octombrie, la inițiativa Asociației Internaționale de Film Animat, membră a UNESCO.

Ziua de 28 octombrie are o semnificație aparte pentru pasionații filmului animat, fiind ziua în care, în anul 1892, la Musee Grevin din Paris a fost proiectat primul film animat din istorie. Pelicula s-a numit ”Pauvre Pierrot”, a cuprins 500 de imagini pictate și rula timp de 15 minute. A fost o realizare a inventatorului Charles-Emile Reynaud.

Ziua internațională a animației a fost marcată, în premieră, în 2002, pentru ca în ultimii ani să fie aniversată în peste 50 de țări din toată lumea. Printre evenimentele programate cu acest prilej se numără proiecții de film animat și demonstrații legate de tehnica realizării unui film animat. Acest al doilea aspect este cu atât mai interesant cu cât filmul animat nu presupune lucrul doar cu desene sau picturi, ci și cu marionete, figurine de lut sau din hârtie.

Fiecare ediție a Zilei internaționale a animației este reprezentată de un poster realizat de un artist reprezentativ pentru filmul de animație. Printre cei care au semnat astfel de postere s-au numărat Iouri Tcherenkov, Paul Driessen, Abi Feijo, Michel Ocelot, Nina Paley, Raoul Servais.

Asociația Internațională de Film Animat a fost înființată în 1960, în Franța. Printre fondatori se numără Norman McLaren, laureat, în 1952, al Oscarului pentru documentarul ”Neighbors” și, în 1969, al Premiului BAFTA pentru animația ”Pas de deux”. În prezent, asociația cuprinde membri din peste 30 de țări. Printre activitățile sale se numără organizarea de festivaluri de animație în Ottawa, Hiroșima și Zagreb, precum și decernarea Premiilor Annie.

Cel mai important festival de animație din România este Anim’est, ajuns, în 2016, la cea de-a XI-a ediție.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments