În prezent, pe piață, sunt 264 tipuri de măști neconforme, date raportate în perioada ianuarie 2020 – august 2021, scrie antena3.ro. InfoCons a realizat un studiu cu privire la alertele emise prin Sistemul de alertă rapidă european, cu privire la măștile de protecție neconforme, iar din 264 neconforme, 40,15% sunt contrafăcute.
Din punct de vedere al țărilor care au emis alertele situația este următoarea: 23,86 % au fost emise de Belgia, 18,18 % au fost emise de Germania, 10,61 % au fost emise de România.
În ceea ce privește țara de proveniență a măștilor neconforme ce au făcut obiectul acestor alerte situații, 85,6 % sunt din Republica Populară Chineză, 6,82% sunt de proveniență necunoscută, iar 3,79 % sunt din Turcia.
Totodată, conform datelor colectate, 40,15 % din măștile ce au făcut obiectul acestor alerte sunt contrafacute.
”Chiar dacă trecem printr-o perioadă mai dificilă trebuie să fim atenți de unde, ce și cum cumpărăm. Dacă nu suntem atenți la informațiile de pe etichetă, uneori produsele achiziționate ne pot pune în pericol sănătatea!
Citiți informațiile de pe etichetă, termenul de valabilitate, modalitatea de depozitare, modul de utilizare, grupele de vârstă pentru care se poate utiliza produsul!
Păstrați bonul fiscal, dacă va fi nevoie să depuneți o reclamație”, spune Sorin Mierlea, președinte InfoCons.
264 tipuri de măști neconforme. 40,15% dintre ele sunt contrafăcute
Facebook Comments