Aproape 300.000 de persoane, dintre care peste 250.000 de români, au intrat în luna martie în România. Dintre aceștia, cei mai mulți, aproximativ 50.000, au venit din Itaia, a spus la Digi24 Bogdan Despescu, secretar de stat in MAI.
„Toți cetățenii care intră în România sunt supuși interdicțiilor din ordonanțele militare. Toți cetățenii care intră în țară sunt verificați, triați la frontieră. Vor urma procedura după caz, carantină sau izolare, să protejăm cetățenii României de răspândirea coronavirusului”, a spus Bogdan Despescu.
Se așteaptă ca numărul celor care se întorc în țară să crească în perioada următoare, în condițiile în care se apropie Paștele.
„Luăm în calcul ca aceia care vin să fie direcţionaţi pe culoare sanitare, pe culoare spre judeţele de domiciliu sau la locurile unde declară că vor fi izolaţi. Prin ordonanţele militare s-a stabilit ca toţi cetăţenii români care intră în ţară să fie izolaţi sau carantinaţi, după caz”, a mai spus Despescu.
Sursa: digi24.ro