Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 23 de cetăţeni din Siria și Iran, ascunși într-un camion, printre ambalaje. Aceștia încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În această dimineață, la ora 04:10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia şi care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ambalaje pe ruta Turcia – Olanda.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, în urma căruia, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, 23 de cetățeni din Siria și Iran, care intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
În acest moment se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
23 de cetățeni străini au fost descoperiți într-un automarfar, la Nădlac
Facebook Comments
previous post