La nivelul Județului Arad, conform raportării Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 355 persoane. Numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile este de 209. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de 482, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 2157.
Pe parcursul zilei de ieri și până azi dimineață, polițiștii arădeni au verificat 1212 de persoane și 6 societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare. În urma acestor verificări, au fost aplicate 50 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație, în valoare totală de 121.000 lei. Nu au fost întocmite noi dosare penale.
În același interval de timp, jandarmii arădeni au aplicat 12 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a amenzilor fiind de 24.000 lei.
Polițiștii locali arădeni, acționând cu un efectiv de 48 de cadre și 18 mijloace auto, au legitimat și verificat, într-un interval de 24 de ore (perioada 6.04.2020, ora 7.00 – 7.04.2020, ora 7.00), 1022 de persoane, întocmind 15 procese verbale de contravenție, în valoare totală de 31.000 lei, pentru aceleași fapte privind nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare.