Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, zi în care este prăznuit Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului.
Potrivit volumului ”Calendarul Tradițiilor Militare” (2010), aviația militară română a luat naștere în anul 1910, primul avion militar, proiectat de Aurel Vlaicu și realizat de Arsenalul Armatei zburând la 17 iunie 1910. Un an mai târziu, în 1911, au fost brevetați primii ofițeri ca piloți, iar în 1912, s-a creat prima școală de zbor, urmând ca prima lege de organizare a aeronauticii să apară în 1913, se arată pe site-ul http://www.roaf.ro/.
În 1915, a luat ființă Corpul de Aviație, aviația devenind astfel armă de sine stătătoare.
În 1917, a fost înființată Direcția Aeronauticii din Marele Cartier General român, ulterior Aeronautica română participând la marile bătălii purtate de armata română în sudul Moldovei (Mărăști, Mărășești și Oituz). În anul 1923, s-a înființat Inspectoratul General al Aeronauticii din Statul Major General, în 1932 a luat ființă Subsecretariatul de Stat al Aerului din Ministerul de Război, iar la 16 noiembrie 1936 — Ministerul Aerului și Marinei. În perioada 1941-1945, aviația și artileria antiaeriană române au participat la toate campaniile purtate de armata română în cel de-al Doilea Război Mondial. În 1950, aviația militară a primit denumirea de Forțele Aeriene Militare.
Între 1951 și 1960, în dotarea Forțelor Aeriene Române au intrat avioanele cu reacție, elicopterele, stațiile de radiolocație și rachetele sol-aer, Forțele Aeriene cunoscând, astfel, o etapă importantă de dezvoltare și de modernizare.
În anul 1977, Forțele Aeriene Militare sunt redenumite, primind numele de Aviația Militară, la 1 mai același an fiind înființat Comandamentul Aviației Militare.
În 1972, aviația civilă fusese trecută în subordinea MApN, în subordinea căruia fusese înființat Comandamentul Aviației Civile — TAROM, care și-a încetat activitatea în 1976, în locul său fiind creat Departamentul Aviației Civile, în cadrul aceluiași minister.
Un moment important în acest domeniu l-a constituit participarea, între 14 și 22 mai 1981, a cosmonautului român Dumitru Prunariu, la misiunea Soiuz-40. Împreună cu Leonid Popov, acesta a realizat experimente științifice, majoritatea fiind de concepție românească, cu aparatura realizată în România.
După anul 1989, Forțele Aeriene au cunoscut un amplu proces de reorganizare, astfel că, în 1993, s-a înființat Statul Major al Aviației și Apărării Antiaeriene, devenit în anul 2000 Statul Major al Forțelor Aeriene, ce are menirea de a coordona apărarea spațiului aerian al României.
După ce România a semnat aderarea la ”Parteneriatul pentru Pace” (1994), un pas important către integrarea în structurile euro-atlantice, capacitatea de luptă a Forțelor Aeriene Române a fost îmbunătățită prin programe de modernizare a tehnicii existente și, începând cu anul 2005, Forțele Aeriene Române au participat la misiuni în diverse teatre de operații, cum ar fi Althea (Bosnia, 2005), KAIA (Afganistan, 2006 și 2011-2012), Baltica 07 (Țările Baltice, 2007), se arată pe site-ul http://www.
Sursa: agerpres.ro