Preşedintele Filialei Judeţene Arada a Confederaţiei Patronatul Roman, domnul ing. Ioan Marin Crişan a participat în data de 25 noiembrie 2019 la Békéscsaba – Ungaria, în calitate de membru fondator, la Aniversarea jubileară „20 de ani de la înfiinţarea secţiuni Maghiaro-Romane a Camerei de Comerţ şi Industrie al Ungariei”.
Evenimentul s-a desfăşurat la iniţiativa domnului Dr. Orosz Tivadar – Președintele Camerei de Comerț și Industrie al Județului Békés, respectiv al Secțiunii Maghiară-Română al
Camerei de Comeț și Industrie al Ungariei, sub înaltul patronaj al domnului Dr. Semjén Zsolt vice-prim ministru al Ungariei, cu participarea ca invitat de onoare a H E. Marius Gabriel Lazurca, ambasadorul României la Budapesta şi a H E. Zákonyi Botond, ambasadorul Ungariei la București, şi H.E. Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula.
La această manifestare au fost prezenţi din partea Ungariei Dr. Takács Árpád, prefectul județului Békés, Dunai Péter, secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie Ungară, Dr. Parragh László, președintele Camerei de Comerț și Industrie Ungară, iar din partea României Gheorghe Seculici, vicepreședinte Camerei de Comerț și Industrie România, respectiv președindele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură –Arad, Nicolae Groşan –preşedinte AD CENTER ( CDA) -Arad Development Center, Bagoly Miklós Levente, președinte ASIMCOV Asociația Întreprinzătorilor Mici și Mijlocii Covasna, Ioan Micula, preşedintele CCI Bihor, Imre Farkas, viceprimarul Timişoarei, Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU), Bertold Netea, vicepreşedinte ATRU; Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Bekescsaba, alţi reprezentanţi ai unor instituţii deconcentrate ungare, reprezentanţi ai unor asociaţii patronale şi camere de comerţ locale din Ungaria şi România, oameni de afaceri din Ungaria şi România.
Manifestarea a început cu alocuţiunea domnului Tivadar Orosz, preşedintele Secţiunii Ungaro-Române din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Ungare şi preşedinte al CCI Bekes. Acesta a punctat faptul că dinamica celor două economii, ale României şi Ungariei este în creştere, iar colaborarea dinte economiile romane şi maghiare este benefică pentru ambele ţări.
„ Mă bucură faptul că am reuşit în urmă cu 20 de ani, ca membru fondator să punem bazele colaborării româno-maghiare, şi să venim în sprijinul oamenilor de afaceri din cele două ţări, colaborare care este în continuă creştere şi care aduce beneficii economice atât României cât şi Ungariei” a declarat Ioan Marin Crişan preşedintele Filialei judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Roman.