De la începutul anului 2020, în județul Arad, 7 copii au părăsit sistemul de protecție fiind adoptați și integrați în noile familii. Adopția unui copil este un proces complex, iar angajamentul pe care și-l asumă familia atunci când adoptă un copil va avea impact asupra vieții întregii familii și în special asupra copilului care până la întâlnirea cu respectiva familie a fost defavorizat de soartă. Procesul de adopție implică foarte multe aspecte care trebuie asumate de la începutul și până la finalul întregului proces.
“Adopția necesită un angajament de durata unei vieţi pentru că va schimba pentru totdeauna viața copilului adoptat și a părinților adoptivi. De aceea, este deosebit de important ca persoanele sau familiile care doresc să devină părinți adoptatori, să fie pregătiți să facă faţă noilor provocări pe care le presupune o adopţie, să poată dărui unui copil toată dragostea şi atenția pe care o merită și de care are nevoie. Specialiștii noștri acompaniază copilul și familia adoptatoare ca să facă față acestor schimbări esențiale în viața lor și urmăresc evoluția copiilor și familiilor adoptive pe o perioadă de doi ani de la încuviințarea adopției, organizând periodic grupuri de suport în vederea sprijinirii familiilor. Adopția nu este un secret, copilul având dreptul să știe că este adoptat”, declară Aurora Lupaș – șeful Serviciului Adopții din cadrul DGASPC Arad.
Până în prezent, în anul 2020, 14 familii din județul Arad au primit un atestat de familie adoptatoare.
Începând cu anul 2016, în ceea ce privește deschiderea procedurii de adopție, toate termenele legale stabilite prin legea anterioară au fost modificate la jumătate, demersurile de căutare a rudelor au fost stabilite la 6 luni în majoritatea situațiilor. O altă facilitate oferită prin lege este cea care stabilește că pentru derularea întregii proceduri în vederea obținerii acelui atestat de familie adoptatoare, la nivelul angajatorului se oferă 40 de ore/an în care părinții să meargă să facă această procedură. O altă modificare venită în sprijinul viitorilor părinţi este prelungirea valabilităţii atestatului de adopţie de la unul, la doi ani. Pot adopta atât familiile (persoane căsătorite – soţ şi soţie) cât şi persoana singură (necăsătorită) care obţin atestatul de familie/persoană aptă să adopte.
“De fiecare dată când se încheie etapa de evaluare și întâlnim familiile care vor primi atestat de familie adoptatoare trăim cu toții, atât noi, ca specialiști, cât și viitori părinți, momente de o mare încărcătură emoțională pentru că suntem cu toții conștienți că pornesc pe un drum extrem de sensibil, cu provocări, la finalul căruia un copil pe care sistemul l-a crescut până la un moment dat, își va găsi un cămin adevărat, o familie iubitoare, așa cum merită fiecare copil care se regăsește în prezent în centrele de plasament sau la asistenții maternali” declară Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.
Dacă în perioada stării de urgență și cea de alertă specialiștii DGASPC Arad au lucrat preponderent online cu familiile care au început demersurile pentru adopție, odată cu relaxarea măsurilor de distanțare socială, DGASPC Arad va invita familiile din județul Arad care doresc să adopte un copil sau să primească informații despre procedura adopției, să se adreseze direct instituției noastre la sediul DGASPCArad , str.1 Decembrie 1918, nr.14 – Serviciul Adopții sau la telefonul 0257/210055, de luni – joi între orele 8-16.30, vineri între orele 8-14.