Ziua de Înălțare a Domnului este închinată în tradiția românească și eroilor care au pierit în războaie și în Revoluția din Decembrie 1989. Autoritățile arădene au marcat aceste sărbători prin ceremonii care s-au desfășurat la Monumentul Revoluționarilor din Piața Revoluției, în Piața Avram Iancu și în Cimitirul Pomenirea. Au participat reprezentanți ai celor mai importante instituții, precum Prefectul Cosmin Pribac, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, de cadre militare, rezerviști, veterani, revoluţionari, membri ai partidelor politice sau chiar elevi ai unor școli din municipiu prin concursul Inspectoratului Școlar Județean. Dacă un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 5 au susținut un frumos program patriotic în Piața Avram Iancu, elevi ai Colegiului Național Elena Ghiba Birta și ai Școlii Gimnaziale Iosif Moldovan au depus câte o coroană de flori în memoria eroilor revoluționari, respectiv a celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial la monumentul din cimitirul Pomenirea. Au mai avut loc manifestări similare și în alte localități din județ: Șiria, Lipova, Păuliș și altele.
EROII, OMAGIATI LA MONUMENTELE DEDICATE LOR
Facebook Comments