Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au depistat, ascunși într-un automarfar, respectiv pe jos, 18 cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Șoferul automarfarului este cercetat pentru trafic de migranți.
În data de 13.11.2023, în jurul orei 19:50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român. Bărbatul conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, canapele pe ruta România-Cehia.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, 8 cetățeni străini.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Sri Lanka, având vârste cuprinse între 26 și 37 de ani, intrați în mod legal în România.
Tot ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, în cadrul acţiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, au observat, în apropierea liniei de frontieră, un grup de persoane care se deplasa pe jos pe direcția statului vecin. S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau cetățenii și interceptarea acestora. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, cei în cauză au fost conduși la sediul instituţiei pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba de zece persoane din Siria și Irak, cu vârste cuprinse între 18 și 37 de ani.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
18 refugiați au încercat să treacă ilegal în Ungaria
Facebook Comments