În urma celor 56 de percheziții domiciliare, efectuate la data de 15 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au descoperit și ridicat aproximativ 600 de grame de cocaină, 280 de grame de 3-CMC (cunoscut sub denumirea de cristal), 10 grame de substanță psihoactivă 2-MMC, 3 grindere, 52 de telefoane cu SIM, 7 cântare electronice de mare precizie, 74.960 de lei, 13.400 de euro și 20 de lire sterline.
Totodată, au fost indisponibilizate și mai multe bijuterii, 2 pistoale neletale supuse autorizării, arme albe (boxuri, macete, bastoane), diverse dispozitive folosite pentru consumul de droguri, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra a 6 autoturisme.
Din actele de cercetare penală a rezultat faptul că cei în cauză, individual sau cu sprijinul altor persoane cercetate, ar fi comercializat cantitățile de droguri și substanțe psihoactive preponderent în perimetrul stradal, în contact direct cu clientul.
La data de 15 ianuarie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 15 persoane și măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de alta.
Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad care a admis propunerea de arestare preventivă a 10 persoane și arestarea la domiciliu a altor 3. Față de o persoană, care se sustrage urmăririi penale, a fost, de asemenea, admisă propunerea de arestare preventivă, în lipsă.
Totodată, pentru alte două persoane, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Reamintim că, la data de 15 ianuarie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au efectuat 56 de percheziții domiciliare, în județele Arad și Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, toate în formă continuată.
De asemenea, au fost puse în executare 89 de mandate de aducere.
S-a reținut că, în perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024, 45 de persoane ar fi deţinut şi comercializat droguri de risc şi mare risc (cocaină, ecstasy, 3-CMC și canabis) și substanţe cu efect psihoactiv consumatorilor din județele Arad şi Timiş.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timişoara, Cluj, Alba Iulia și Oradea, Inspectoratului de Poliție Judeţean Arad și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad și Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timişoara.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Facebook Comments