„Dacă ultimul secol poate fi numit secolul omului obișnuit, atunci fotbalul, din toate sporturile, este în mod sigur jocul acestui secol. Într-o lume bântuită de bombele cu hidrogen și napalm, terenul de fotbal este un loc în care sănătatea și speranța sunt încă întregi” – spunea Stanley Rous, fost preşedinte FIFA între anii 1961 şi 1974. În România, sportul rege s-a născut, oficial, în Arad. O spun cronicile vremii. Şi ne mândrim cu asta.
Cei tineri trebuie să şi cunoască istoria. Inclusiv cea a fotbalului. De aceea, astăzi, într-o zi de sărbătoare, când se împlinesc 120 de ani de fotbal în Arad, spicuim câteva fragmente din cartea „120 de ani de fotbal în Arad – Amintiri dintr-un vis nesfârșit”, de Radu Romanescu (în curs de apariție).
Începuturile!
Rândurile din ziar stârniseră curiozitate: ”La meci iau parte 22 de jucători împărțiți în două echipe (…) Învingătoare va fi echipa care va reuși să trimită mingea în poarta adversarului cu piciorul, fără să o atingă cu mâna”. Se știa deja câte ceva despre noul joc, pe nume ”football”, însă era pentru prima dată când oamenii erau chemați să vadă un meci adevărat la ei în oraș.
Un secol se pregătea să-i facă loc altuia. În timpul apropiatei treceri s-a născut poate cea mai frumoasă poveste a Aradului. 1899 era anul și 15 august era ziua când a fost semnat certificatul de naștere. Atunci s-a jucat primul meci de fotbal în conformitate exactă cu regulile oficiale. Aici, la Arad.
Povestea începe în secolul XIX. Parte, atunci, a Imperiului Austro-Ungar și cu statut de oraș liber regesc, Aradul era privit drept unul din cele mai dezvoltate centre din această parte a Bătrânului Continent. Orașul începea să vibreze tot mai puternic și începea să-și creeze farmecul pe care l-a păstrat până în zi de azi. Și, odată ce a descoperit fotbalul, sportul denumit și ”rege” l-a captivat pe deplin.
Cea mai veche mențiune a fotbalului la Arad ne e oferită de Nicolae Postolache, într-o lucrare de referință, publicată în 1979 – ”Istoria sportului românesc în date” – și ne întoarce în anul 1884: ”Este amenajat primul teren de fotbal din Arad unde, din inițiativa doctorului Emil Bădescu, se desfășoară unul dintre primele meciuri oficiale după reguli aproximativ identice cu cele de azi”. Afirmația n-a fost însă confirmată de cercetările făcute mai târziu.
Cronologia o continuă doi condeieri dedicați Aradului, Gheorghe Nicolăiță și Iosif Sîrbuț, în broșura ”Sportul arădean – împlinirile și speranțele noastre” (apărută în 1975): ”Se pomenește în hrisoavele timpului cum că, în anul 1888, un grup de tineri au jucat fotbal pe o pistă din pădurice. Ziaristul care a consemnat evenimentul notează și amănuntul că bara porții a fost adusă de tineri, ca, după joc, să fie dusă undeva în siguranță”.
Următoarea bornă de pe drumul înapoi în timp ne poartă la 1890. E timpul să facem cunoștință cu medicul stomatolog Iuliu (Gyula) Wiener. Era proaspăt întors de la Londra, unde-și făcuse studiile. În drumul spre casă, în bagaj a pus o minge de fotbal și un regulament oficial. Minunatul Iosif Sîrbuț, care a arhivat multe mărturii ale trecutului fotbalistic (și nu numai) arădean, a publicat un foileton în cotidianul ”Flacăra Roșie”, în colaborare cu gazetarul Ștefan Iacob, și el nume de referință în presa sportivă arădeană, cu vechime îndelungată pe arene.
Iată ce ne povestesc cei doi, în serialul început în toamna anului 1967, despre pionieratul doctorului Wiener (în alte surse e ortografiat ”Weiner”, însă vom merge pe mâna celor doi): ”Demonstrațiile, care au avut loc pe terenul din fața Liceului nr. 1, au găsit ecou doar în rândurile tineretului, nu și ale conducătorilor mișcări sportive a vremii (erau pe atunci cinci cluburi sportive, cel mai mare fiind, ca număr de membri, Asociația Arădeană de Gimnastică). Aceștia, dovedind un conservatorism cras, au respins propunerea lui Wiener de a introduce fotbalul în programul Asociației arădene de gimnastică. Ba, mai mult, temându-se de ascensiunea fotbalului, au interzis chiar și demonstrațiile legate de învățarea jocului cu balonul rotund pe terenul amintit, care aparținea asociației. Entuziaștii pionieri ai fotbalului arădean nu au abandonat însă ideea participării în mod organizat, continuând inițierea pe terenurile virane din împrejurimile orașului – Ceala, Pădurice etc.”.
Noul joc acapara tot mai puternic. Ziarele locale încep să publice regulamentul și ritmul crește. Ajungem în anul de grație 1899.
Vara aduce înființarea primei organizații: ”Societatea de fotbal din Arad”. Pe 19 iulie, povestesc Sîrbuț și Iacob, cafeneaua ”Millenium” (CEC-ul de mai târziu) era neîncăpătoare: 50 de membri s-au prezentat la ”o seară de cunoștință”. Dintre ei aveau să fie aleși jucători pentru două echipe. Conducătorii Societății stabiliseră că e timpul pentru un meci adevărat. Fixaseră data, ora și locul: duminică, 15 august 1899, ora 17:00, pe terenul viran din apropierea Uzinelor de Vagoane.
Zilele s-au scurs rapid, cu antrenamente serioase, gândite să ducă la un spectacol deplin. Terenul a fost împrejmuit cu mese și bănci, intrarea a fost gratuită, iar spectatorilor li s-au oferit mâncăruri și băuturi. Cu o zi înaintea meciului, presa publica numele fotbaliștilor, toți componenți ai Societății de Fotbal, precum și denumirile englezești ale posturilor pe care aceștia urmau să joace.
(…)
Aceiași Iosif Sîrbuț și Ștefan Iacob oferă spicuiri din articolul din presa de a doua zi, intitulat ”Meciul de fotbal al Aradului. Concursul fotbaliștilor”: ”O nouă competiție sportivă a avut loc ieri pe terenul de lângă Uzinele de vagoane: primul meci de fotbal al Aradului.”
Profesorul Tiberiu Țiganu, ”enciclopedie” a sportului arădean, a venit, în urmă cu câțiva ani, cu completări prețioase legate de primul meci. Detallile noi vin din a sa ”Istorie ilustrată a fotbalului arădean” (volumul I, 2009): ”Locotenentul echipei îmbrăcate în roșu-negru pornește mingea așezată la mijlocul terenului. Începe jocul, mingea zboară. (…) Se aude fluierul arbitrului, jucătorii stau nemișcați, jocul se oprește: cineva a atins mingea cu mâna, încălcând regulile jocului. La fel s-a întâmplat dacă mingea a fost aruncată peste tușă. (…) Meciul a fost câștigat de echipa cu tricouri roș-negre, care a reușit, la începutul reprizei a doua să arunce mingea în poarta adversarului. Lovitura reușită a fost făcută de Bercsenyi Sandor. (…) La sfârșitul reprizei, echipa învinsă, care a fost, de fapt, mai bună, a avut ocazia să egaleze, mingea a zburat cu țel bine hotărât spre poarta adversă, dar portarul, cu bucurie mare, a prins mingea înaintea porții”.
Sfârșitul reconstituirii le aparține tot lui Sîrbuț și Iacob: ”La sfârșitul disputei, arbitrul a anunțat rezultatul, iar jucătorii celor două echipe au strigat tradiționalul: Hip, hip hura!”
Așa e scrisă prima pagină de istorie, într-o după-amiază de la jumătatea lui august din 1899. Azi e timpul să le facem o reverență celor care au coborît atunci în arenă, precum și celor care le-au consemnat faptele.
FOTO: Reprezentare grafică a primului meci, dintr-un tablou aniversar al Clubului Atletic Arad din 1924
Fragment din cartea ”120 de ani de fotbal în Arad – Amintiri dintr-un vis nesfârșit”, de Radu Romanescu (în curs de apariție), carte ce se va lansa pe 24 august 2019, la ora 17.00 în Parcul Eminescu. (sursă: ajfarad.ro)
