140 de oficiali ai regiunilor Europei s-au înregistrat pentru Plenara de Primăvară a Adunării Regiunilor Europei (ARE), organizată în perioada 20-22 martie de Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad. Plenara care aduce Arad în elita administrației regionale europene! Preşedinţii Consiliilor Judeţene Timiş, Bistriţa, Iaşi, Gorj, vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene Tulcea, Vaslui, Maramureş şi Argeş, precum şi oficiali din Belgia, Suedia, Franţa, Ucraina, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Albania, Danemarca, Republica Moldova, Azerbaidjan, Serbia, Ungaria, Spania, Borsnia şi Herţegovina, Italia şi Croaţia vor fi oaspeţii Aradului.
Președintele Consiliului Județean și primarul Aradului au discutat astăzi detaliile evenimentului din 20-22 martie.
„Suntem în pregătiri avansate a celor trei sesiuni ale comisiilor ARE şi a şedinţelor grupurilor de lucru. Am avut astăzi o videoconferinţă cu Johanna Pacevicius, coordonator ARE politici şi transfer de cunoştinţe, cu Sandra Evan, din partea universităţii Tubingen, cea care va fi moderatorul dezbaterii de început pe tema cooperare multi-level şi exploatarea ecosistemelor inovative şi cu Freddie Martyn, responsabil comunicare, referitoare la organizarea evenimentului şi a temelor de discuţie abordate”, a declarat dr. Andrei Ando, directorul Direcţiei Comunicare şi Strategii. Conferințele se vor organiza la Palatul Administrativ, în sălile Regele Ferdinand și Regina Maria.