Omul politic Ion C. Brătianu, fiul stolnicului Constantin Brătianu, s-a născut la Pitești, la 2 iunie 1821.
Cursurile școlii primare le-a urmat la Pitești, sub îndrumarea dascălului Nicolae Simonide, apoi, adolescent fiind, urmează o carieră militară, primind în anul 1838 gradul de praporcic (sublocotenent).
A fost trimis la Paris, în 1841, unde a studiat la Școala Politehnică și a audiat prelegerile lui Jules Michelet și Edgar Quinet de la College de France, potrivit dicționarului ”Membrii Academiei Române” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003). A luat parte la activitatea Societății Studenților Români de la Paris (1845) și a contribuit la crearea unei societăți ce avea ca scop principal înființarea de școli în Principate — ”Însocierea Lazariană”, în noiembrie 1847.
Ion C. Brătianu a luat parte la evenimentele revoluționare de la Paris din februarie 1848. Reîntors în țară, în aprilie 1848 face parte, împreună cu fratele său Dimitrie Brătianu, din Comitetul revoluționar din Țara Românească constituit în primăvara anului 1848 la București în jurul societății ”Frăția”. Ulterior, a intrat și în componența lărgită a noului comitet revoluționar constituit la 10/22 mai 1848, alături de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, C.A. Rosetti, Dimitrie Brătianu, Cezar Bolliac, Ion Heliade Rădulescu ș.a.
După declanșarea revoluției, Ion C. Brătianu a fost numit secretar al Guvernului provizoriu,constituit la 14 iunie 1848, apoi șef al Poliției Capitalei, distingându-se ca un fruntaș de seamă al revoluției. După înfrângerea revoluției din Țara Românească, I.C.Brătianu a făcut parte din grupul revoluționarilor exilați în Franța, remarcându-se prin vederile sale liberale radicale, la fel ca și C.A. Rosetti. În Franța a militat în vederea câștigării simpatiei cercurilor politice franceze pentru cauza românilor, scop în care a publicat lucrările ”Memoire sur l’Empire d’Autriche dans la question d’Orient” (1855) și ”Memoire sur la situation de la Moldo-Valachie depuis Traite de Paris” (1857).
Revine în țară în iulie 1857 și este ales deputat în Divanul ad-hoc (1857) și în Adunarea electivă a Țării Românești (ianuarie 1859), susținând dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. A fost ministru de finanțe în guvernul Țării Românești (mai-iulie 1860).
În ianuarie 1863, în cadrul Adunării (parlamentul) a luat naștere ”monstruoasa coaliție”, alcătuită din două grupări extreme: dreapta conservatoare și liberalii radicali, aceștia din urmă — din rândul cărora făcea parte și Ion C. Brătianu — fiind nemulțumiți de moderația domnitorului Al. I. Cuza. De altfel, Ion C. Brătianu a susținut și după alegerea lui Al. I. Cuza ideea aducerii pe tron a unui principe străin, așa cum fusese formulată în 1857 de către Adunările ad-hoc. În vara anului 1865, în timp ce domnitorul Al.I. Cuza cade tot mai mult sub influența camarilei, Ion C. Brătianu este trimis în Europa apuseană pentru a pregăti terenul în vederea aducerii unui prinț străin pe tronul României.
După abdicarea domnitorului Alexandru I. Cuza (11/23 febr. 1866), când chiar unirea principatelor era pusă în pericol, sunt trimise din nou în străinătate delegații de politicieni români, între aceștia numărându-se și Ion C. Brătianu, în încercarea de a obține sprijinul împăratului Napoleon al III-lea al Franței pentru aducerea prințului străin. Ion C. Brătianu pleacă de la Paris la Dusseldorf, comunicând la 31 martie 1866 că, în urma avizului împăratului Napoleon al III-lea, Locotenența domnească a României intenționează să propună poporului român alegerea ca domn a principelui german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. La 10/22 mai 1866 principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen este proclamat domnitor al României de către Adunare, sub numele de Carol I.
În viața politică, Ion C. Brătianu a fost principalul exponent, alături de C. A. Rosetti, al grupării liberale radicale. Aceștia sunt primii care încearcă să alcătuiască un partid mare și astfel, în septembrie 1866, ia ființă societatea ”Amicii Constituțiunii”, condusă de C.A. Rosetti și având ca principal organ de presă ziarul ”Românul”. La începutul anului 1867, prin apropierea grupărilor radicală și moderată are loc o regrupare liberală sub forma ”Înțelegerii de la Concordia” și este adoptat ”Programului de la Concordia”, care prevedea continuarea procesului de modernizare a statului, înființarea de bănci, dezvoltarea industriei și a agriculturii etc. În timpul guvernărilor liberale din perioada 1 martie 1867 — 16 noiembrie 1868 orientarea politică a fost stabilită, în general, de Ion C. Brătianu.
Ion C. Brătianu a pus bazele Partidului Național Liberal în 1875. În acest an s-a constituit ”Coaliția de la Mazar-Pașa”, cu periodicul ”Alegătorul liber” care a publicat la 4 iunie 1875 programul Partidului Național Liberal. Ion C. Brătianu s-a aflat la conducerea PNL din 1875 până la sfârșitul vieții, în 1891.
A avut, de asemenea, un rol important în Războiul de Independență (1877-1878). După ce liberalii au ieșit victorioși în alegerile parlamentare din iunie 1876, la 24 iulie 1876 s-a constituit guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu (1876-1888). Acesta începe tratativele directe cu Rusia, care făcea pregătiri în vederea războiului împotriva Imperiului Otoman. La finele lunii septembrie 1876 Ion C. Brătianu sosește, în fruntea unei delegații, la Livadia, în Crimeea, și are convorbiri cu țarul Alexandru al II-lea în vederea realizării unei înțelegeri privind trecerea trupelor ruse pe teritoriul românesc. După terminarea războiului, primul-ministru Ion C. Brătianu s-a deplasat, alături de ministrul de externe Mihail Kogălniceanu, la Congresul de pace de la Berlin (iunie-iulie 1878), dând citire unui memoriu în care apărau cauza independenței și integrității României.
Personalitate de prim rang a vieții politice românești a veacului al XIX-lea, supranumit și ”Vizirul”, strălucit diplomat, Ion C. Brătianu a deținut, pentru diferite perioade, și funcțiile de ministru de Finanțe, ministru de Externe, ministru de Interne, ministru de Război.
În perioada guvernului liberal condus de Ion C. Brătianu au avut loc demersurile diplomatice pentru recunoașterea independenței României (1878-1880), a fost înființată, în 1880, Banca Națională a României, iar la 14 martie 1881 Parlamentul a votat transformarea României în regat. De asemenea, în 1885 Biserica Ortodoxă Română și-a proclamat autocefalia față de Partriarhia ecumenică de la Constantinopol.
La 19 martie 1885, Ion C. Brătianu a devenit membru de onoare al Academiei Române.
A murit la 4 mai 1891 și a fost înmormântat la conacul său de la Florica, județul Argeș.
Sursa: agerpres.ro
