12 REFUGIAŢI DIN SIRIA AU ÎNCERCAT SĂ TREACĂ FRONTIERA PE LA VĂRŞAND

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand – I.T.P.F. Oradea au depistat  doisprezece cetăţeni din Siria, 7 adulţi şi 5 copii care au încercat să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, fiind transportaţi cu un autoturism de către un cetăţean bulgar.

În data de 16.08.2015, în jurul orei 20.30, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand, care se deplasa cu o autospecială spre localitatea Grăniceri, judeţul Arad, în cadrul executării unei misiuni specifice, a observat, la aproximativ 50 de metri de frontieră, un autoturism marca Opel Astra înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau mai multe persoane.

Imediat s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră procedând la oprirea autoturismului şi legitimarea persoanelor aflate în acesta.

Cu această ocazie, poliţiştii de frontieră au descoperit în autoturism opt persoane  (patru femei şi patru bărbaţi), iar în portbagajul autoturismului au mai descoperit ascunşi cinci copii, cel mai mic fiind în vârstă de aproximativ 1 an.

Din verificări a rezultat că şoferul autoturismului este cetăţeanul bulgar Pastirkov L, în vârstă de  52 ani, iar pasagerii sunt cetăţeni sirieni, cu vârste  cuprinse  între  1 şi 42 de ani.

La cercetări, persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă în Ungaria, fapt pentru care au luat legătura cu cetăţeanul  bulgar, care s-a oferit să-i transporte urmând ca la destinaţie să primească suma de 500 de euro.

Poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit cetăţenilor sirieni lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.

Cetăţeanul bulgar a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalulul Arad, cu propunerea de arestare preventivă.

 

Facebook Comments