Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei și Nădlac au depistat doisprezece cetăţeni din Afganistan și Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși în două automarfare.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni bulgari, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Bulgaria. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, amidon și hrană pentru păsări pentru societăți din Slovacia și Suedia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, doisprezece cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan și Bangladesh, cu vârste cuprinse între 14 și 25 ani.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
12 refugiați din Afganistan și Bangladesh au încercat să treacă ilegal în Ungaria, prin vama Nădlac
Facebook Comments