Emil Cioran, filosof și scriitor român stabilit în Franța, s-a născut la 8 aprilie 1911, la Rășinari, județul Sibiu. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1928-1932), încheiate cu o teză despre Henri Bergson (1936), apoi a fost bursier al Fundației Humboldt, la Berlin (1933-1935).
După ce a fost un an profesor de filosofie la Liceul ”Andrei Șaguna” din Brașov (1936-1937), a obținut, în 1937, o bursă a Institutului Francez din București pentru doctorat, care-i va fi prelungită în 1938, când s-a înscris la Facultatea de Litere a Universității din Paris (bursa fiind prelungită până în 1944).
Începând cu anul 1938 s-a stabilit în Franța, la Paris, rămânând un ”veșnic student”, cum chiar el declara. Anii de facultate i-a dedicat cu precădere lecturilor de filosofie germană (Schopenhauer, Nietzsche, Bergson, Simmel, Kant, Hegel), lecturi începute cu mult înainte, prin 1926, devenind, în timp, ”o formă de existență” în Franța.
În țară a debutat în publicistică de timpuriu (1932), colaborând cu diferite articole și eseuri la multe ziare și reviste, printre care ”Gândirea”, ”Vremea”, ”Mișcarea”, ”Discobolul”, ”Floarea de foc”, ”Calendarul”, ”Convorbiri literare”, ”Azi”, devenind unul dintre numele de referință ale mișcării spirituale cunoscute sub denumirea de ”tânăra” sau ”noua generație”.
Apreciata și, în același timp, contestata sa operă constă în șase cărți publicate în țară și mai mult de zece în Franța (la prestigioasa Editură ”Gallimard” din Paris), după plecarea din țară totul fiind scris și publicat în limba franceză. Cărțile apărute în Franța au fost publicate în România, în cea mai mare parte, abia din 1990, Editura Humanitas obținând, cu acordul autorului, dreptul tipăririi în exclusivitate în țară a întregii sale opere. În anul morții sale, 1995, Editura ”Gallimard” i-a dedicat volumul, de peste 1.800 de pagini, ”Oeuvres” — ”Opere”, în care sunt adunate toate cărțile sale. Au mai rămas imagini cu Emil Cioran cuprinse în două filme realizate la Paris în iunie 1990: ”Exercițiu de admirație” și ”Apocalipsa după Cioran”, difuzate de Televiziunea Română în 1992.
În opera sa, Emil Cioran a abordat teme precum contingența ființei umane, păcatul originar, sfârșitul civilizației, sensul tragic al istoriei, rolul vieții și al morții, refuzul consolării prin credința religioasă. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: „Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?”.
”Scepticul de serviciu al unei lumi în declin, nu filosof”, după cum se autodefinea, a debutat editorial, în țară, în 1934, cu eseul filosofic ”Pe culmile disperării” (1990, 1993), pentru care a obținut premiul Comitetului pentru premierea scriitorilor tineri needitați (Premiul Scriitorilor Tineri al Fundațiilor Regale). Autorul a publicat ulterior ”Cartea amăgirilor” (1936; 1991, 1996); ”Schimbarea la față a României” (1936, 1941; ediție revăzută în 1990, 1993, 1995), o carte șocantă, una dintre cele mai semnificative lucrări ale sale, admirată și detestată în același timp, ca toate scrierile sale; ”Lacrimi și sfinți” (1937; 1991); ”Amurgul gândurilor” (1940; 1991); ”Îndreptar pătimaș” (1940-1945; 1991).
Trăsătura omniprezentă a operei lui Cioran este pesimismul, dus până la nihilism. Preocupat fiind de chestiunea morții și a suferinței, a fost atras de ideea suicidului, pe care a abordat-o pe larg în ”Pe culmile disperării”. ”Oricât m-aș fi zbătut eu în această lume și oricât m-aș fi separat de ea, distanța dintre mine și ea n-a făcut decât să mi-o facă mai accesibilă. Deși nu pot găsi un sens în lume, un sens obiectiv și o finalitate transcendentă, care să arate înspre ce evoluează lumea și la ce ajunge procesul universal, varietatea de forme a existenței a fost totuși în mine un prilej de veșnice încântări și tristeți”, scrie Emil Cioran în această carte.
După 1945, prima carte observată de critica franceză, după alte câteva publicate în Franța, a fost ”Precis de decomposition” (1949) — ”Tratat de descompunere” (1992), nihilistul Emil Cioran fiind considerat de la apariția acestei cărți cel mai mare prozator după Paul Valéry. Pentru acest volum i s-a conferit Premiul ”Rivarol”, care a rămas singurul său premiu, autorul refuzând, de-a lungul anilor, odată cu orice publicitate în jurul persoanei sale, toate marile distincții pe care i le-a oferit cultura franceză, și continuând să trăiască foarte modest până la moarte.
Au urmat alte volume de eseuri și comentarii, apărute ulterior și în România: ”Syllogismes de l’ amertume” (1952) — ”Silogismele amărăciunii” (1992); ”La tentation d’ exister” (1956) — ”Ispita de-a exista” (1992); ”Histoire et utopie” (1960) — ”Istorie și utopie” (1992); ”La chute dans le temps” (1964) — ”Căderea în timp” (1994); ”Le mauvais Demiurge” (1969) — ”Demiurgul cel rău” (1995); ”De l’ inconvenient d’etre né” (1973) — ”Despre neajunsul de-a te fi născut” (1995); ”Ecartelement” (1979) — ”Sfârtecare” (1992, 1995); ”Exercices d’ admiration” (1986) — ”Exerciții de admirație” (1993); ”Aveux et anathemes” (1987) — ”Mărturisiri și anateme” (1994); ”Eseuri” — antologie publicată în țară (1988); ”Convorbiri” (1993); ”Scrisori către cei de acasă” (1995); ”Mon pays/Țara mea” (1996, scrieri în limba română). Cărțile scrise în Franța sunt apreciate ca fiind cărți fundamentale ale esteticii și filosofiei contemporane, care i-au adus autorului faima universală. Publicarea post mortem, în 2009, a cărții sale ”Despre Franța” s-a bucurat de un succes internațional.
A fost ales, după 1989, alături de Eugen Ionescu, membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.
Nu a cerut niciodată cetățenia franceză.
Emil Cioran a murit la 20 iunie 1995, la Paris. A fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris.
În ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941), George Călinescu îl încadra în capitolul ”Filosofia neliniștii și a aventurii. Literatura experiențelor”, alături de Lucian Blaga, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mihail Celarianu, Anton Holban ș.a. Criticul îl plasează în descendența gândirii lui Nae Ionescu (al cărui elev a fost) și a unor ecouri din Kierkegaard (prin forma aforismelor), Schiller (prin elogiul naivității), și Hegel, și îi surprinde astfel ideile de fond: ”omul e singur în viață și, întrucât aspiră la absolut, va atinge culmile disperării, urmărit de obsesia morții”.
În 2011, cu prilejul centenarului nașterii lui Emil Cioran au fost organizate manifestări atât în România cât și în numeroase capitale ale lumii. În aprilie, la Academia Română a avut loc o sesiune festivă dedicată „Centenarului Emil Cioran”, iar Biblioteca Academiei Române a găzduit o expoziție aniversară. În luna mai s-a desfășurat la Sibiu cea de a 17-a ediție a Colocviului internațional „Emil Cioran”, cu tema „Despre neajunsul de a te fi născut”.
În martie 2011, Institutul Cultural Roman de la Paris, în colaborare cu Centrul Național al Cărții și Muzeul Național al Literaturii, a organizat colocviul european ”Cioran: le pessimisme jubilatoire” (”Cioran: pesimismul triumfător”), în cadrul Salonului de carte de la Paris — 2011. Conferințe și colocvii au mai organizat Institutul Cultural Român din Madrid, Institutul Cultural Român din Viena, Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, Academia Română din Roma, Institutul Cultural Român Bruxelles ș.a.
Manuscrisele filosofului Emil Cioran scoase la licitație la 7 aprilie 2011, la Paris, au fost achiziționate de omul de afaceri George Brăiloiu, care le-a donat Bibliotecii Academiei Române. Toate cele 121 de poziții (documente, dosare cu manuscrise) cele mai multe de tinerețe, manuscrisele din fondul Cioran, donate Academiei Române de omul de afaceri George Brăiloiu, care au sosit de la Paris, sunt în posesia Bibliotecii Academiei Române, anunța la 1 iunie 2011, într-o conferință de presă, acad. Eugen Simion.
La 23 noiembrie 2012 a fost lansat, în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus 2012, volumul „Razne” de Emil Cioran (Editura Humanitas), despre care criticul și eseistul Constantin Zaharia a afirmat că „este o noutate absolută atât în spațiul românesc, cât și în cel internațional”.
Un monument dedicat lui Emil Cioran — un bust în bronz, lucrare a artistului plastic Valentin Duicu — a fost dezvelit la București, la 9 decembrie 2015.
Sursa: agerpres.ro
