S-au împlinit numărul celor 100 de ani de la sacrificiul lui Gheorghe Ionescu. Notarul Gheorghe Ionescu a murit legat la ochi, împușcat pe marginea gropii săpate de el însuși strigând : ”Trăiască România Mare!”. Era ziua de 24 aprilie 1919, perioadă calendaristică pascală. Cu zece zile în urmă, pe 14 aprilie 1919, se declanșase ofensiva armatei române. O placă din marmură neagră pe care este imortalizat un text semnat de poetul Octavian Goga amintește de eroismul și jertfa sa pentru România reîntregită. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, am oficiat astăzi, 30 mai 2019, la cimitirul Eternitatea, în fața mormântului eroului Gheorghe Ionescu, slujba de parastas, transmițând celor prezenți un cuvânt de mângâiere și încurajare.

Gheorghe Ionescu s-a născut în anul 1852 la Semlac, tatăl său fiind preot, copilărind în cadrele pascale ale unei familii preoțești implicate în preocupările parohiale și spre binele satului românesc. Tatăl său fiind un slujitor al lui Hristos, care a purtat în el focul iubirii lui Hristos. Familia „Ioneștilor” era numeroasă. Maria Ionescu s-a căsătorit cu tatăl vrednicului profesor și ierarh Roman Ciorogariu.

Gheorghe Ionescu a fost notar în localitatea Vârfurile. Evenimentele agitate de la sfârșitul anului 1918 îl determină pe notar să plece din Vârfuri la una din fiicele sale din Budapesta. La sfârșitul lunii aprilie 1919 pe drumul de întoarcere spre casă este prins, dincolo de granițele României Mari, fiind considerat spion al României. Simulacrul de proces durează doar patru ore. Este condamnat la moarte și împușcat pe marginea gropii săpate de el însuși.

Era 24 aprilie 1919, după ce românii de pretutindeni sărbătoriseră cu mare bucurie Învierea Domnului pe 20 aprilie 1919. Așa s-a întâmplat în orașele românești ardelene, la Chișinău, la Cernăuți, dar mai ales la Iași, unde vrednicul Mitropolit Pimen împărțise daruri celor nevoiași și se strădui-se ca greutățile trecutului să fie uitate. „Este noaptea noastră de Paști” spunea Maria, Regina României. „Anul trecut eram o regină învinsă, care și-a petrecut Paștele printre soldați și mormintele celor căzuți la Onești. Anul acesta nu am nicio noapte de Paști, dar țara mea este liberă, iar România Mare nu mai este doar o vorbă, ci o realitate!” (Însemnări zilnice 1919, Ed. Albatros, București, p.156).

În septembrie 1919, Gheorghe Ionescu este adus prin eforturile lui Octavian Goga de peste graniță și reînhumat la Arad, în cimitirul Eternitatea. Având în vedere împlinirea a 100 de ani de la moartea sa eroică, după cum a mai multor arădeni potrivit Arhivelor Naționale (Fond Prefectura Județului Arad, Actele subprefectului, dosar 363/1919, f.1-2 ; dosar 365/1919 f.1 ; document 157/1919,f.3 etc. Fond Prefectura Județului Arad, Actele comitelui suprem, document 448/1919,f.1. Fond Chestura Poliției Municipiului Arad, dosar 16/1919,f.3. A.N.I.C., Fond Consiliul Național Român Comitatens Arad, dosar 118/1919,f.1 ; dosar 93/1919, f.9; dosar 116/1919,f.1; dosar 107/1919,f.1 etc.), i-am evocat personalitatea și i-am readus la lumină sacrificiul. O lacrimă, o mireasmă de tămâie și o lumânare aprinsă. Personalitatea și jertfa lui Gheorghe Ionescu sunt evocate și într-o lucrare cu prilejul celor 90 de ani de la Marea Unire (Orașul și județul Arad după 1 decembrie: Studii și documente: Din amarul lunilor de tranziție către Administrația Românească, coordonatori Andrei Cacioara, Mircea Timbus), tipărită de Direcția Județeană Arad a Arhivelor Naționale în 2008, cu o prefață scrisă de istoricul Dr. Ioan Drăgan, pe atunci director general al Arhivelor Naționale ale României. Gheorghe Ionescu este un erou intelectual al arădenilor și românilor a cărui spirit de jertfă i-a fost inoculat și intipărit de pedagogia Crucii lui Hristos propovăduită de tatăl său, preot devotat al satului românesc. Jertfa sa este icoană vie, dar și un exemplu de urmat pentru noi cei care evocăm Anul omagial al satului românesc în Patriarhia Română, continuitate de suflet a omagierii Centenarului Marii Unirii.